Din ceea ce urmeaza sa-ti spun ar trebui sa inveti ceva, sa realizezi ca totul are o solutie si ca nimic nu te poate dobori.
Cand inima ti-e sfasiata, lipeste-o cu zambete si fericire chiar daca ea nu va mai fi la fel. Cand simti ca mintea te abandoneaza lansandu-te sa o iei razna, adu-o din nou pe drumul ei cu vointa ta. Cand simti ca nu mai poti, ca vei cadea, ridica-te gandindu-te ca tu ai intr-adevar incredere in tine. Daca iubesti si nu esti iubit, continua sa speri. Orice s-ar intampla speranta si optimismul te vor ajuta mereu sa treci peste orice piedica pe care viata alege sa ti-o puna. Chiar si atunci cand toti te abandoneaza si refuza sa te ajute, tu ai puterea sa mergi mai departe, sa te ridici peste nivelul lor si sa ii lasi in spate. Incearca sa ai taria de a lasa trecutul sa fie trecut chiar daca ti-e greu. Lasa prezentul sa fie prezent si bucura-te de el asa cum trebuie pentru ca el va face parte din trecut si vei uita, vei trece peste. Iar viitorul lasa-l sa vina, nu te gandi prea mult la el ca vei uita prezentul. Daca destinul lupta impotriva ta, lupta-te cu el pana va pierde, pana vei reusi sa ti-l faci asa cum vrei tu. Poti face tot ceea ce-ti doresti daca stii cu adevarat sa lupti pentru asta...
Acum stau si ma gandesc la cine sunt, la ce sunt eu. Ei bine, nici eu nu stiu cu exactitate, dar o sa incerc sa raspund la aceasta intrebare.
Eu sunt o persoana buna, poate prea buna pentru lumea in care traiesc. Nu am putut fi niciodata rea cu cineva, nu am putut izgoni niciodata pe nimeni din viata mea. Cine a plecat, a ales pe propria raspundere sa o faca, nu l-am alungat eu. Daca as putea as da totul pentru fericirea celor din jurul meu. Stiu ca suna ciudat, dar sunt buna chiar si cu cei ce-mi fac rau, cu cei ce ma urasc si cu cei ce vor sa ma doboare. Nu pot sa fac rau nimanui. Te intrebi de de? Pentru ca am primit atata suferinta incat nu am suficienta putere sa o ofer si eu altora. Nu-mi place sa ma razbun, nu-mi place sa ranesc pe cineva. Pur si simplu nu pot fi asa. Chiar daca zeci de suflete ma urasc si ma improasca cu rautate si suferinta nu pot sa nu fiu buna. Chiar daca asta ma doboara, chiar daca imi aduce mii de lacrimi pe obraji, oricata rautate as primi nu ma pot schimba.
Eu...eu ofer iubire tuturor. Pentru mine iubirea inseamna fericire, putere, curaj, inseamna totul. Daca nu as iubi, as muri. Sunt o persoana puternica, dar am momente in care simt cum ma prabusesc, cum nu mai pot sta in picioare, cum pamantul vrea sa cad si sa ma fac unul si acelasi lucru cu el. Dar nu pot sa las ca toate astea sa se intample. Nu pot accepta sa nu fiu optimista si sa nu cred in mine. Am momente de slabiciune, moemnte in care plang, momente in care vreau sa fiu singura, izolata de toate persoanele si tot raul ce ma inconjoara. Uneori ajung sa fiu zdrobita, la pamant, lipsita de ajutor. Dar chiar si atunci gasesc undeva in interiorul meu puterea de a ma ridica.
Pentru cei ce nu stiu, pentru mine prietenia si iubirea sunt cele mai frumoase sentimente. Sunt sentimentele ce ma caracterizeaza, ce ma definesc. In ceea ce priveste prietenia, dau totul. Renunt la tot pentru cel de langa mine, pentru cel ce sper ca tine la mine si imi e alaturi mereu. Dar de multe ori ma insel, gresesc si ma doare. Dar continui sa fac aceeasi greseala la nesfarsit. Si nu, nu repet aceeasi greseala din nestiinta, o repet doar datorita faptului ca asa sunt cladita. Nu pot rezista fara iubire si prieteni. Cat despre iubire, ea imi da totul. Ea ma defineste intr-u totul. Fara doar si poate, daca iubesc si ceea ce impartasesc imi este intors, sunt cea mai fericita persoana din lume. In ciuda varstei, chiar stiu sa iubesc, stiu sa apreciez si pastrez langa mine ceea ce-i mai bun. Dar nu pot pastra cu forta langa mine ceea ce nu vrea sa fie acolo si ceea ce considera ca acolo nu-si are locul.
Am ajuns la concluzia ca pentru anumite persoane sunt o comoara a carei valoare este inestimabila, cat pentru multi alti reprezint doar un cufar gol. Multi ma subestimeaza si invidiaza. Iar toate astea dor. Dar nu am putut arata niciodata lumii intregi ca sunt ranita, ca sunt cu moralul la pamant. Imi iubesc prietenii mai mult ca orice si doar ei stiu ce e in sufletul si mintea mea fara ca eu sa le spun nimic. Din pacate doar putine persoane au avut rabdarea si vointa sa ma cunoasca cu aevarat, caci restul au avut doar incercari esuate. Au preferat sa se de-a batuti doar pentru ca mintea si sufletul meu sunt mari si incarcate de lucruri uimitoare.
Mi s-a spus ca sunt cea mai buna persoana pe care a cunoscut-o cineva vreodata. Oare chiar asa e? Poate ca da, poate ca doar acea persoana ma cunoaste cu adevarat.
Sunt o persoana care nu se fereste de nimeni si de nimic. Nu mi-e teama de nimic. Ador sa dau sfaturi si sa-i ascult pe cei din jurul meu. De multe ori le spun persoanelor din jur ce e bine si ce e rau, dar nici una nu a ascultat de la inceput ceea ce i-am spus, si a preferat sa isi dea seama mai tarziu ca ceea ce i-am spus era adevarat.
Asta sunt eu...o persoana buna, cu un bagaj mare de sentimente si amintiri. O persoana care isi exteriorizeaza sentimentele si trairile prin scris. Imbin sentimente opuse, ma lupt cu realitatea in care traies si cu destinul ce a ales sa lupte impotriva mea. Nu ma dau niciodata in laturi de la nimic. Lupt pentru ceea ce ma face fericita chiar daca nu obtin. Visez si sper la nesfarsit ca pot schimba ceva si pe cineva din lumea asta mare si complicata in care traiesc. Am atatea lucruri in minte, atat de multe de spus despre mine, dar ma pierd scriind. Ma concentrez asupra unui lucru si il dau la o parte pe cel ce acum un minut mi-a invadat gandul. Poate acest post nu contine descrierea mea completa. Dar numai daca tu, cel ce citesti acum acest post ai vointa si rabdarea sa citesti tot acest blog iti vei da seama cine sunt eu cu adevarat. Dar cum stiu eja, nimeni nu va face asta. Nimeni nu are rabdarea necesara pentru a ma cunoaste cu adevarat. Daca ar avea-o, ar ramane uimiti. Dar din pacate pana acum nimeni nu a avut rabare...
