Incercari esuate...

Stii ce se intampla cand nu esti obisnuita sa fii iubita? Se intampla ca nu ai incredere in nimeni, preferi sa stai singura, sa nu te increzi in vorbele nimanui. Refuzi incercarea nevinovata  de a se apropia de tine a fiecarui baiat. Refuzi sa crezi in vorbele lor, iar atunci cand cineva iti spune "te iubesc" raspunzi cu un zambet si gandesti "da, cum sa nu". Asta se intampla cand nu esti iubita, iar cand gasesti pe cineva care te iubeste cu adevarat, mori de frica ca nu e adevarat si ca doar vrea sa te abureasca, si-l pierzi... Cand ai langa tine ceea ce ai nevoi respingi si pierzi, preferand sa tii langa tine pe cineva ce te raneste si doar te foloseste... Sunt rare persoanele ce vor sa-ti aduca zambetul pe buze, iar cele ce sunt capabile sa-ti ofere lacrimi la fiecare minut ce trece le gasesti la fiecare pas. Daca 9 din 10 baieti ti-au gresit nu inseamna ca al 11-lea o va face si el.

Tu esti EL!!!

Iti doresc sa-ti amintesti de mine atunci cand iti va fi cel mai greu. Atunci cand toti vor pleca de langa tine si vei ramane singur, pentru ca nimanui nu ii pasa de tine asa cum imi pasa mine. Nimeni nu va ramane langa tine, nimeni nu te va ajuta cand vei avea cea mai mare nevoie. Cu totii te vor lasa singur, te vor abandona si vor revenii cand iti va fi din nou bine. Si-ti jur ca atunci am sa te las si eu cum m-ai lasat si tu acum. Nu te voi ajuta chiar daca voi putea si imi pasa cu adevarat. Sa-ti amintesti noaptea cand esti doar tu cu tine ca as fii putut insemna totul si ar fi fost atat de bine. Aminteste-ti de mine, de zambetul meu cand vei ajunge sa regreti ca nu ne mai vorbim. Iti doresc sa ramai singur, sa fii lasat in durere fara ca macar sa te poti ridica. Atunci nu va fi nimeni care sa te ajute, sa te ridice. pentru ca eu am plecat si te asigur ca nimeni altcineva nu o va face. Greseala mea e ca tin la tine, ca imi pasa si ca nu te pot lasa sa pleci asa usor chiar daca tu traiesti cu impresia ca ai reusit doar sa ma pui pe lista celor care au ajuns sa te placa. Nu, nu te plac, in tine ma vad pe mine, ma regasesc si nu esti nici mai mult nici mai putin decat copia lui, a celui mai bun prieten care nu exista dar care iti da impresia ca poate exista. Sa te uit? Nici vorba. Mi-e imposibil sa o fac, nu reusesc sa-mi iau gandul de la tine, sa ma trezesc din visul asta. Stiu ca imi faci rau, dar mai stiu si ca nu pot trai fara acest rau. Iar cand spu ca TU ESTI, TU ESTI SI VEI FI MEREU in inima mea, pentru ca tu esti EL.

Viata e moarte!

Sunt pierduta intr-o padure intunecata si nu stiu cum sa ajung la capatul ei... Aceasta padure e plina de durere, ura, suferinta, tristete, rautate si parca lupta impotriva mea. E atat de intuneric incat nu ma pot vedea nici pe mine. Nu stiu unde merg, incotro ma indrept, spre ce alerg, pentru ce cad si pentru ce ma ridic atunci cand ma impiedic de radacinile copacilor ce ies parca razbunator din pamantul uscat. Vantul bate cu putere printre frunzele copacilor mult prea inalti creand un sunet neplacut ce incearca sa ma asurzeasca, sa ma faca sa imi fie si mai greu sa continui sa merg fara ca macar sa stiu unde. Nici nu reusesc sa ma acomodez cu intunericul ce ma orbeste si cu sunetul ingrozitor, ca padurea alege sa-si mai scoata o arma pe care sa o folosesca nemiloasa impotriva mea. Vantul incepe sa bata din ce in ce mai tare, facandu-ma parca sa simt cum toti nori ce ascund furtuna salbatica se aduna deasupra padurii in care sunt prizoniera, si nu dureaza mult pana ce ploaia incepe iar picaturile reci de apa ma lovesc precum niste cutite provocandu-mi rani. Nu am unde sa ma ascund, pot doar sa fug, sa incerc si sa sper ca voi gasi iesirea, ca fulgerele nu vor mai cobori atat de jos si nu vor mai lovi trunchiurile copacilor pe langa care trec iar tunetele nu vor mai fi atat de puternice incat sa ma faca sa cred ca pamantul se cutremura sub picioarele mele obosite. Furtuna ma face sa urasc si mai mult padurea deoarece datorita fulgerelor puternice pot vedea pe unde merg ceea ce mai bine ar fi ramas un mister ascuns in orbirea mea neconditionata provocata de intuneric. Acum pot vedea la intervale neregulate de timp copaci prea inalti si prea negri pentru a fi o padure obisnuita, vad animale ce nu seamana cu nimic din ce am vazut vreodata. Totul e atat de infricosator si plin de rautate, totul lupta impotriva mea, lupta sa nu pot gasi iesirea si sa ma salvez singura de la moarte. Dar continui sa alerg, si alerg ani intregi la rand in aceasta padure ce se numeste viata, padure populata de animale sinistre ce te ataca la fiecare pas pe care il faci. In concluzie, alergam prin intuneric toata viata, in necunoscut, fara sa putem evada si sa ne salvam. Viata e moarte, iar oameni sunt animalele sinistre inca nedescoperite in realitate. Pasii tai sunt zilele ce trec in fuga printre ramurile negre ale copacilor ce reprezinta asa zisul nostru refugiu. Iar ploaia, ploaia reprezinta visele noastre, sperantele si fericirea. Toate ajung sa ne raneasca la un moment dat. Viata nu e chiar ceea ce pare, uneori trebuie sa privesti dincolo de ambalajul sau roz ca sa o intelegi.

O noua incercare...

Nu am mai scris de mult pe blog... Si nu pentru ca nu am avut subiecte, ci pentru ca mi-a lipsit timpul si am considerat acele subiecte a fi prea putin importante. Acum vreau sa revin asupra unui subiect des abordat de mine pe acest blog.
 Iubirea. De fapt ce simt acum nu e iubire, inca nu e iubire. E doar un sentiment nevinovat de placere pe care ti-l impartasesc. Placerea de a sta ore in sir vorbind cu tine, dar mi-e teama sa nu pierd asta sau totul sa fie doar o noua dezamagire, o farsa ce iubirea a ales sa mi-o joace din nou. Tu, da tu, esti atat de diferit, ai un suflet atat de bun si o gandire total opusa baietilor din ziua de azi. E putin ciudat, ba chiar flatant sa spui sa apreciezi la o fata mai mult sufletul decat corpul ei. E atat de rara o astfel de persoana... Am atat de multe in cap acum, dar nu pot materializa aproape nimic, pur si simplu ideile nu vor sa se lege cand incerc sa le dau culoare aici, pe blog. pur si simplu nu mai pot sa materializez ceea ce simt si gandesc acum. Poate ca asta e bine, sau poate e doar inceputul unui nou sfarsit dureros.

Renunti tu, renunt si eu!!!

Vi in fata mea si pledezi ca fiind cel mai bun prieten. Sustii cu tarie ca tii la mine, ca ma iubesti. Aduci argumente tari, puternice, argumente ce intr-adevar ar face pe oricine sa creada in ele. Spui ca-mi vei fi mereu alaturi, ca nu ma vei lasa niciodata sa cad sau sa lupt singura. Ma strangi in brate si-mi spui in soapta ca ti-am lipsit si ca iti place totul asa cum e acum. Spui ca nu vrei sa-mi dai drumul niciodata, dar totusi o faci... Ma lasi singura in pustiu fara ca macar sa-ti iei ramas bun, fara ca macar sa-mi oferi o ultima imbratisare, un ultim sarut pe obrazu-mi batut de lacrimi. Ma abandonezi fara sa-mi stergi macar o lacrima, fara sa ma iei de mana si sa-mi spui ca ne vom revedea. Chiar daca ai ales sa renunti la mine dupa ce m-ai lasat sa intru in sufletul tau si sa-l citesc, promit ca-ti voi lipsi. Promit ca nu ma vei uita niciodata chiar daca de azi inainte nu ne vom mai vorbi, nu ne vom mai strange in brate si nu ne vom mai vedea. Iti jur ca-ti vei dori sa fim din nou cei mai buni prieteni, dar iti vei dori asta din nou prea tarziu. Vei vrea sa fim ca inainte atunci cand voi alege si eu sa renunt la tine pentru totdeauna. Daca renunti tu, renunt si eu!

Unul pentru celalalt...

Blocata intr-o camera mica privesc dezorientata. E intuneric. Aerul e atat de inchis, imi este aproape imposibil sa respir. Vreau sa ies, sa evadez, sa fug de tristetea ce m-a prins in bratele sale reci si dure. Ma raneste, ma doboara, ma face sa ma simt atat de rau incat nu mai pot actiona asupra nici unui muschi din corp. Ma sufoca, imi blocheaza mintea, ma seaca de fericire si amintiri frumoase. Nu-mi permite sa visez, sa sper, sa iubesc. Ma tine inchisa intr-o camera cu pereti negri, neluminata si cu un aer greu de respirat. Sunt constienta ca nu ma pot salva singura, am nevoie de ajutor. Am nevoie de cineva care sa ma elibereze si sa ma-nvete din nou ce e fericirea. Am nevoie de el sa ramana mereu langa mine si sa ma tina de mana ajutandu-ma sa raman in picioare, sa nu mai cad. Te-ntrebi cine e el? El este...EL. Acea persoana care ma tine in brate cand totul in jurul meu se praguseste cu repeziciune. El ma ajuta sa ma agat de ultimul fir de speranta care mai exista. El ma a tine atat de strans in brate incat ii simt fericirea cum ii trece prin vene, simt fiecare sentiment care se zbate in el, fiecare amintire a noastra. Simtind tot ceea ce el ascunde in sufletul si mintea sa ma determina sa sper din nou, sa zambesc si sa ma ridic de pe podeaua camerei ce-mi da fiori, ce-mi face lacrimile sa-mi inunde obrajii. Dar a reusit!!! A reusit sa ma salveze, sa-mi arate ca daca ai persoana care te iubeste cu adevarat langa tine te poti ridica, te poti redresa si poti incepe sa mergi pe alt drum alaturi de el. Iar cu fiecare zambet pe care mi-l adreseaza simt cum fericirea sa imi inunda corpul. Cu fiecare strangere de mana simt cum pot sa iubesc din nou. Cu fiecare imbratisare il simt din nou aproape, simt cum imi impartaseste toate sentimentele sale. Cu fiecare privire calda ce mi-o ofera ma face din nou sa zambesc. Cu fiecare atingere vreau sa-i arat ca-l iubesc si ca ii voi fi alaturi mereu asa cum mi-a fost si el mie. Daca nu ma crede ma va testa, imi poate bea sufletul, imi poate rapi zambetul si fericirea pentru ca nu mi-ar parea rau sa ajung din nou intre cei patru pereti negri pentru fericirea lui. Arata-mi ce gandesti, ce simtit, ce vrei, si-ti jur ca nu te voi lasa niciodata. De ce? Pentru ca asta inseamna o prietenie adevarata intre un baiat si o fata. Te iubesc mult, C.!!!

"Prieteni"

Mi s-a spus de multe ori ca prietenii nu exista si de fiecare data am refuzat sa accept ideea asta. Dar la un moment dat, cand vezi ca nu mai poti avea incredere in nimeni decat in propria persoana si vezi cum persoana pe care o credeai cea mai apropiata tie si la care tineai cel mai mult te tradeaza si te vorbeste pe la spate asa cum nici cel mai mare dusman nu o face, te lasa rece. Ajungi sa nu-ti mai pese, sa te inchizi in tine si sa te distrugi. Dar nu poti renunta la ideea de a avea "prieteni" pentru ca pur si simplu nu poti trai singur, nu te poti inchide pentru totdeauna in camera ta numai tu si gandurile tale. Dar nu intelege nimeni ca ar trebui sa fim mai uniti ca sa putem realiza ceva, sa facem ceva mai bun din noi si din ceea ce ne inconjoara. Dar nu, cu totii refuzati sa fiti de incredere si sa oferiti incredere. Ajungi sa spui ca prietena ta e invidioasa pe tine si ca iti vrea raul. Cat de penibili sunteti cu totii. Voi toti care spuneti ca sunteti prieteni adevarti si de fapt nu stiti cum sa barfiti mai mult persoana care se presupune ca va este prietena. Va urasc pe toti cei care faceti asta, pe voi, oameni fara inima care nu va pasa de sentimentele altora. Sunteti cele mai mari esecuri, niste mizerii, oameni fara pic de valoare. Nu stiti decat sa barfiti si sa faceti rau persoanelor carora CICA le sunteti perieteni. Nu sunteti decat niste gunoaie, nu meritati sa traiti pentru ca faceti din lumea in care traim una din ce in ce mai rea si plina de neincredere. Va traiti viata facand rau oamenilor buni ce va inconjoara.

Chiar si tu poti!

Din ceea ce urmeaza sa-ti spun ar trebui sa inveti ceva, sa realizezi ca totul are o solutie si ca nimic nu te poate dobori.
Cand inima ti-e sfasiata, lipeste-o cu zambete si fericire chiar daca ea nu va mai fi la fel. Cand simti ca mintea te abandoneaza lansandu-te sa o iei razna, adu-o din nou pe drumul ei cu vointa ta. Cand simti ca nu mai poti, ca vei cadea, ridica-te gandindu-te ca tu ai intr-adevar incredere in tine. Daca iubesti si nu esti iubit, continua sa speri. Orice s-ar intampla speranta si optimismul te vor ajuta mereu sa treci peste orice piedica pe care viata alege sa ti-o puna. Chiar si atunci cand toti te abandoneaza si refuza sa te ajute, tu ai puterea sa mergi mai departe, sa te ridici peste nivelul lor si sa ii lasi in spate. Incearca sa ai taria de a lasa trecutul sa fie trecut chiar daca ti-e greu. Lasa prezentul sa fie prezent si bucura-te de el asa cum trebuie pentru ca el va face parte din trecut si vei uita, vei trece peste. Iar viitorul lasa-l sa vina, nu te gandi prea mult la el ca vei uita prezentul. Daca destinul lupta impotriva ta, lupta-te cu el pana va pierde, pana vei reusi sa ti-l faci asa cum vrei tu. Poti face tot ceea ce-ti doresti daca stii cu adevarat sa lupti pentru asta...

Cine sunt eu?

Acum stau si ma gandesc la cine sunt, la ce sunt eu. Ei bine, nici eu nu stiu cu exactitate, dar o sa incerc sa raspund la aceasta intrebare.
Eu sunt o persoana buna, poate prea buna pentru lumea in care traiesc. Nu am putut fi niciodata rea cu cineva, nu am putut izgoni niciodata pe nimeni din viata mea. Cine a plecat, a ales pe propria raspundere sa o faca, nu l-am alungat eu. Daca as putea as da totul pentru fericirea celor din jurul meu. Stiu ca suna ciudat, dar sunt buna chiar si cu cei ce-mi fac rau, cu cei ce ma urasc si cu cei ce vor sa ma doboare. Nu pot sa fac rau nimanui. Te intrebi de de? Pentru ca am primit atata suferinta incat nu am suficienta putere sa o ofer si eu altora. Nu-mi place sa ma razbun, nu-mi place sa ranesc pe cineva. Pur si simplu nu pot fi asa. Chiar daca zeci de suflete ma urasc si ma improasca cu rautate si suferinta nu pot sa nu fiu buna. Chiar daca asta ma doboara, chiar daca imi aduce mii de lacrimi pe obraji, oricata rautate as primi nu ma pot schimba. 
Eu...eu ofer iubire tuturor. Pentru mine iubirea inseamna fericire, putere, curaj, inseamna totul. Daca nu as iubi, as muri. Sunt o persoana puternica, dar am momente in care simt cum ma prabusesc, cum nu mai pot sta in picioare, cum pamantul vrea sa cad si sa ma fac unul si acelasi lucru cu el. Dar nu pot sa las ca toate astea sa se intample. Nu pot accepta sa nu fiu optimista si sa nu cred in mine. Am momente de slabiciune, moemnte in care plang, momente in care vreau sa fiu singura, izolata de toate persoanele si tot raul ce ma inconjoara. Uneori ajung sa fiu zdrobita, la pamant, lipsita de ajutor. Dar chiar si atunci gasesc undeva in interiorul meu puterea de a ma ridica.
Pentru cei ce nu stiu, pentru mine prietenia si iubirea sunt cele mai frumoase sentimente. Sunt sentimentele ce ma caracterizeaza, ce ma definesc. In ceea ce priveste prietenia, dau totul. Renunt la tot pentru cel de langa mine, pentru cel ce sper ca tine la mine si imi e alaturi mereu. Dar de multe ori ma insel, gresesc si ma doare. Dar continui sa fac aceeasi greseala la nesfarsit. Si nu, nu repet aceeasi greseala din nestiinta, o repet doar datorita faptului ca asa sunt cladita. Nu pot rezista fara iubire si prieteni. Cat despre iubire, ea imi da totul. Ea ma defineste intr-u totul. Fara doar si poate, daca iubesc si ceea ce impartasesc imi este intors, sunt cea mai fericita persoana din lume. In ciuda varstei, chiar stiu sa iubesc, stiu sa apreciez si pastrez langa mine ceea ce-i mai bun. Dar nu pot pastra cu forta langa mine ceea ce nu vrea sa fie acolo si ceea ce considera ca acolo nu-si are locul.
Am ajuns la concluzia ca pentru anumite persoane sunt o comoara a carei valoare este inestimabila, cat pentru multi alti reprezint doar un cufar gol. Multi ma subestimeaza si invidiaza. Iar toate astea dor. Dar nu am putut arata niciodata lumii intregi ca sunt ranita, ca sunt cu moralul la pamant. Imi iubesc prietenii mai mult ca orice si doar ei stiu ce e in sufletul si mintea mea fara ca eu sa le spun nimic. Din pacate doar putine persoane au avut rabdarea si vointa sa ma cunoasca cu aevarat, caci restul au avut doar incercari esuate. Au preferat sa se de-a batuti doar pentru ca mintea si sufletul meu sunt mari si incarcate de lucruri uimitoare.
Mi s-a spus ca sunt cea mai buna persoana pe care a cunoscut-o cineva vreodata. Oare chiar asa e? Poate ca da, poate ca doar acea persoana ma cunoaste cu adevarat.
Sunt o persoana care nu se fereste de nimeni si de nimic. Nu mi-e teama de nimic. Ador sa dau sfaturi si sa-i ascult pe cei din jurul meu. De multe ori le spun persoanelor din jur ce e bine si ce e rau, dar nici una nu a ascultat de la inceput ceea ce i-am spus, si a preferat sa isi dea seama mai tarziu ca ceea ce i-am spus era adevarat.
Asta sunt eu...o persoana buna, cu un bagaj mare de sentimente si amintiri. O persoana care isi exteriorizeaza sentimentele si trairile prin scris. Imbin sentimente opuse, ma lupt cu realitatea in care traies si cu destinul ce a ales sa lupte impotriva mea. Nu ma dau niciodata in laturi de la nimic. Lupt pentru ceea ce ma face fericita chiar daca nu obtin. Visez si sper la nesfarsit ca pot schimba ceva si pe cineva din lumea asta mare si complicata in care traiesc. Am atatea lucruri in minte, atat de multe de spus despre mine, dar ma pierd scriind. Ma concentrez asupra unui lucru si il dau la o parte pe cel ce acum un minut mi-a invadat gandul. Poate acest post nu contine descrierea mea completa. Dar numai daca tu, cel ce citesti acum acest post ai vointa si rabdarea sa citesti tot acest blog iti vei da seama cine sunt eu cu adevarat. Dar cum stiu eja, nimeni nu va face asta. Nimeni nu are rabdarea necesara pentru a ma cunoaste cu adevarat. Daca ar avea-o, ar ramane uimiti. Dar din pacate pana acum nimeni nu a avut rabare...

Iubesc din nou...

Voi scrie despre ceva ce de cateva saptamani ma apasa si nu ma lasa sa-mi eliberez mintea.M-am indragosit. Da, chiar m-am indragostit. Incep sa simt din nou acel sentiment ce imi incalzeste sufletul si ma face fericita. E atat de placut sa am din nou pe cineva in inima si mintea mea in fiecare minut al zilei. Orice as face, orice as vedea ma trimite cu gandul la el. E atat de bine sa adorm din nou in fiecare noapte cu gandul la cineva, iar a doua zi dimineata primul gand sa fie tot el. Acest el imi invadeaza din ce in ce mai mult inima si mintea, respingand astfel pe oricine altcineva care vrea sa se apropie de mine si sa-mi capteze atentia. Dar toate aceastea sunt de prisos. Ceea ce simt pentru el va ramane doar o opera de nivelul sublimului gravata in vid. Nu va sti niciodata ceea ce se afla in spatele unor fotografii inocente, zambete cu adevarat sincere si cuvinte incarcate de sentimente, inscriptionate aici, pe acest blog. E inutil sa sper ca imi poate impartasii aceleasi sentimente. Nu va exista niciodata cuvantul "noi", nu vom putea fi definiti niciodata de acest cuvant. Chiar daca stiu ca e imposibil ca noi doi sa fim impreuna, continui sa sper ca va exista o zi in care ma vei privi cu alti ochi si imi vei spune ca ma iubesti la fel de mult cat o fac eu...