Iubirea e ură !

Hai sa jucam ruleta ruseasca! Arata-mi tot ce simti acum si iti voi inmana pistolul cu care vei avea puterea sa ma ucizi. Doar spune-mi ce simti si vei scapa de condamnarea la moarte, daca vei spune adevarul voi renunta in a mai apasa tragaciul ce va trimite glontul spre inima ta. Dar pana te decizi, mai lasa-ma sa te privesc o data, sa iti mai simt privirea atintita asupra mea, sa te mai tin o data de mana inainte de a te condamna la moarte. Nu vreau sa mori, dar asa e iubirea, asta e jocul, iar acestea sunt regulile: unul din noi va pierde, una din cele doua inimi ce bat cu putere in camera intunecata in care ne aflam va inceta sa mai bata. Acum nu mai conteaza cine a gresit, cine a mintit si cine a spus adevarul, acum conteaza doar ceea ce inimile noastre ascund in adancul lor. Iubire, ura sau nevinovatie? Viata sau moarte? Inca incerci sa gasesti raspunsul potrivit pentru a putea indrepta pistolul spre mine. Dar nu, acum pun STOP sentimentelor ce inca le am si apas cu lacrimi in ochi, dar cu zambetul pe buze, tragaciul pistolui ce-l tin indreptat spre tine de mai bine de 5 minute. Minti, urasti, nu iubesti, inseli si gresesti, iar tot ce ramane de facut e sa platesti! Glontul iti strapunge pieptul in timp ce camasa ta alba devine rosie de la sangele ce-ti tasneste din inima rece. Am castigat razboiul pe care l-am purtat cu cel a carui inima isi face auzite ultimele batai. Victoria ar trebuii sa aduca odata cu ea si bucuria nu? Ei bine, eu nu ma bucur, iar lacrimile de pe obrajii mei nu sunt lacrimi de bucurie, sunt dovezi ale suferintei si a sentimentelor ce ti le-am purtat...

Fake love sau iubire la juma' de pret

Oamenii speciali la care vei ajunge sa tii enorm de mult intra in viata pe cat de repede, pe atat de simplu. As vrea sa pun stop, sa pot sa ma opresc din toata nebunia asta ce-mi place s-o numesc "fake love". Mi-ar placea sa am puterea sa te privesc in ochi si sa iti spun ca nu vreau sa mai continuam asa. Dar nu pot, pur si simplu acest sentiment fals, aceste gesturi false nu ma lasa sa spun nu. Dar nici nu-mi e usor sa accept tot ceea ce se intampla. Ma omoara, ma omoara gandul ca nu pot spune nimanui despre povestea asta si trebuie pur si simplu sa ma inchid in mine si sa simt cum vinovatia se aseaza in mintea mea cu o greutate insuportabila. As vrea sa te urasc, dar nu pot. Nu pot nici sa te iubesc, stiu doar ca vreau sa te tin langa mine cat mai mult timp. Nu pot sa nu fiu afectata, nu pot sa uit ce se intampla, nu pot sa te iert, nu ma pot ierta nici pe mine ca ti-am permis atatea... Nu pot, pur si simplu nu pot sa ma prefac ca nu existi si sa-mi iau viata de la inceput lasand in urma greseala facuta. Defapt, nu cred ca e o greseala, din moment ce m-am simtit bine cand am facut aceasta "greseala" , ceea ce s-a intamplat nu poate fii numit astfel. Daca nu ar exista sentimentul de vinovatie ce-mi strange inima ca intr-o menghina, sugrumandu-mi orice sentiment si speranta ca as putea uita sau schimba ceva la situatia in care ma aflu mi-ar fi mai usor sa trec peste tot ceea ce se intampla.

"Jocuri de culise"

Tu, tu esti doar un nume gravat in vid acum. Candva ai fost numele gravat cu praf de diamante pe inima mea. Dar diamantele se sparg, iar gand se sparg nu mai ramane nimic din ele. Fiecare particula ce alcatuia acel intreg sublim este spulberata de vantul rece al realitatii. Iar realitatea, realitatea e ca tu nu esti altceva decat un carbune ce i-a placut sa pretinda ca e ceea ce nu este, un diamant, o parte a sublimului, ceva ce nu pot descrie in cuvinte. Dar asta a fost doar un joc de culise, ceva ce spectatorii nu vor afla niciodata. Priveste, sala e plina, oameni asteapta ca piesa sa inceapa, ca tu sa fii ceea ce nu esti defapt. Eu nu pot intra in scena alaturi de tine, nu pot pentru ca eu langa tine nu pot fii altfel decat sunt eu. Nu pot sa joc un rol alaturi de tine, nu pot avea incredere nici in minciunile tale... Hai, iesi! Dute pe scena! Spectatorii asteapta ca tu sa apari, nimini nu stie ca eu sunt aici acum sau ca am fost vreodata atat de aproape de tine. Nu stie nimeni ce se ascunde in spatele tuturor mastilor pe care alegi sa le porti. Niciodata nu ai renuntat la ultima masca, nu ai lasat pe nimeni sa te descopere... Credeam ca vreau asta, credeam pot reusi sa te descopar asa cum esti, dar mi-am pierdut interesul cand am vazut caracterul dizgratios pe care-l afisezi. Nu vreau sa vad ce se ascunde in spatele unei persoane plina de rautate si extrem de dura. Vreau doar ca ce s-a intamplat in spatele scenei sa ramana in spatele scenei, publicul nu trebuie sa stie ce jocuri de culise au avut loc in spatele cortinei. Dute pe scena, ramai acolo si continua sa-ti porti masca in fata tuturor..

Incercari esuate...

Stii ce se intampla cand nu esti obisnuita sa fii iubita? Se intampla ca nu ai incredere in nimeni, preferi sa stai singura, sa nu te increzi in vorbele nimanui. Refuzi incercarea nevinovata  de a se apropia de tine a fiecarui baiat. Refuzi sa crezi in vorbele lor, iar atunci cand cineva iti spune "te iubesc" raspunzi cu un zambet si gandesti "da, cum sa nu". Asta se intampla cand nu esti iubita, iar cand gasesti pe cineva care te iubeste cu adevarat, mori de frica ca nu e adevarat si ca doar vrea sa te abureasca, si-l pierzi... Cand ai langa tine ceea ce ai nevoi respingi si pierzi, preferand sa tii langa tine pe cineva ce te raneste si doar te foloseste... Sunt rare persoanele ce vor sa-ti aduca zambetul pe buze, iar cele ce sunt capabile sa-ti ofere lacrimi la fiecare minut ce trece le gasesti la fiecare pas. Daca 9 din 10 baieti ti-au gresit nu inseamna ca al 11-lea o va face si el.

Tu esti EL!!!

Iti doresc sa-ti amintesti de mine atunci cand iti va fi cel mai greu. Atunci cand toti vor pleca de langa tine si vei ramane singur, pentru ca nimanui nu ii pasa de tine asa cum imi pasa mine. Nimeni nu va ramane langa tine, nimeni nu te va ajuta cand vei avea cea mai mare nevoie. Cu totii te vor lasa singur, te vor abandona si vor revenii cand iti va fi din nou bine. Si-ti jur ca atunci am sa te las si eu cum m-ai lasat si tu acum. Nu te voi ajuta chiar daca voi putea si imi pasa cu adevarat. Sa-ti amintesti noaptea cand esti doar tu cu tine ca as fii putut insemna totul si ar fi fost atat de bine. Aminteste-ti de mine, de zambetul meu cand vei ajunge sa regreti ca nu ne mai vorbim. Iti doresc sa ramai singur, sa fii lasat in durere fara ca macar sa te poti ridica. Atunci nu va fi nimeni care sa te ajute, sa te ridice. pentru ca eu am plecat si te asigur ca nimeni altcineva nu o va face. Greseala mea e ca tin la tine, ca imi pasa si ca nu te pot lasa sa pleci asa usor chiar daca tu traiesti cu impresia ca ai reusit doar sa ma pui pe lista celor care au ajuns sa te placa. Nu, nu te plac, in tine ma vad pe mine, ma regasesc si nu esti nici mai mult nici mai putin decat copia lui, a celui mai bun prieten care nu exista dar care iti da impresia ca poate exista. Sa te uit? Nici vorba. Mi-e imposibil sa o fac, nu reusesc sa-mi iau gandul de la tine, sa ma trezesc din visul asta. Stiu ca imi faci rau, dar mai stiu si ca nu pot trai fara acest rau. Iar cand spu ca TU ESTI, TU ESTI SI VEI FI MEREU in inima mea, pentru ca tu esti EL.

Viata e moarte!

Sunt pierduta intr-o padure intunecata si nu stiu cum sa ajung la capatul ei... Aceasta padure e plina de durere, ura, suferinta, tristete, rautate si parca lupta impotriva mea. E atat de intuneric incat nu ma pot vedea nici pe mine. Nu stiu unde merg, incotro ma indrept, spre ce alerg, pentru ce cad si pentru ce ma ridic atunci cand ma impiedic de radacinile copacilor ce ies parca razbunator din pamantul uscat. Vantul bate cu putere printre frunzele copacilor mult prea inalti creand un sunet neplacut ce incearca sa ma asurzeasca, sa ma faca sa imi fie si mai greu sa continui sa merg fara ca macar sa stiu unde. Nici nu reusesc sa ma acomodez cu intunericul ce ma orbeste si cu sunetul ingrozitor, ca padurea alege sa-si mai scoata o arma pe care sa o folosesca nemiloasa impotriva mea. Vantul incepe sa bata din ce in ce mai tare, facandu-ma parca sa simt cum toti nori ce ascund furtuna salbatica se aduna deasupra padurii in care sunt prizoniera, si nu dureaza mult pana ce ploaia incepe iar picaturile reci de apa ma lovesc precum niste cutite provocandu-mi rani. Nu am unde sa ma ascund, pot doar sa fug, sa incerc si sa sper ca voi gasi iesirea, ca fulgerele nu vor mai cobori atat de jos si nu vor mai lovi trunchiurile copacilor pe langa care trec iar tunetele nu vor mai fi atat de puternice incat sa ma faca sa cred ca pamantul se cutremura sub picioarele mele obosite. Furtuna ma face sa urasc si mai mult padurea deoarece datorita fulgerelor puternice pot vedea pe unde merg ceea ce mai bine ar fi ramas un mister ascuns in orbirea mea neconditionata provocata de intuneric. Acum pot vedea la intervale neregulate de timp copaci prea inalti si prea negri pentru a fi o padure obisnuita, vad animale ce nu seamana cu nimic din ce am vazut vreodata. Totul e atat de infricosator si plin de rautate, totul lupta impotriva mea, lupta sa nu pot gasi iesirea si sa ma salvez singura de la moarte. Dar continui sa alerg, si alerg ani intregi la rand in aceasta padure ce se numeste viata, padure populata de animale sinistre ce te ataca la fiecare pas pe care il faci. In concluzie, alergam prin intuneric toata viata, in necunoscut, fara sa putem evada si sa ne salvam. Viata e moarte, iar oameni sunt animalele sinistre inca nedescoperite in realitate. Pasii tai sunt zilele ce trec in fuga printre ramurile negre ale copacilor ce reprezinta asa zisul nostru refugiu. Iar ploaia, ploaia reprezinta visele noastre, sperantele si fericirea. Toate ajung sa ne raneasca la un moment dat. Viata nu e chiar ceea ce pare, uneori trebuie sa privesti dincolo de ambalajul sau roz ca sa o intelegi.

O noua incercare...

Nu am mai scris de mult pe blog... Si nu pentru ca nu am avut subiecte, ci pentru ca mi-a lipsit timpul si am considerat acele subiecte a fi prea putin importante. Acum vreau sa revin asupra unui subiect des abordat de mine pe acest blog.
 Iubirea. De fapt ce simt acum nu e iubire, inca nu e iubire. E doar un sentiment nevinovat de placere pe care ti-l impartasesc. Placerea de a sta ore in sir vorbind cu tine, dar mi-e teama sa nu pierd asta sau totul sa fie doar o noua dezamagire, o farsa ce iubirea a ales sa mi-o joace din nou. Tu, da tu, esti atat de diferit, ai un suflet atat de bun si o gandire total opusa baietilor din ziua de azi. E putin ciudat, ba chiar flatant sa spui sa apreciezi la o fata mai mult sufletul decat corpul ei. E atat de rara o astfel de persoana... Am atat de multe in cap acum, dar nu pot materializa aproape nimic, pur si simplu ideile nu vor sa se lege cand incerc sa le dau culoare aici, pe blog. pur si simplu nu mai pot sa materializez ceea ce simt si gandesc acum. Poate ca asta e bine, sau poate e doar inceputul unui nou sfarsit dureros.

Renunti tu, renunt si eu!!!

Vi in fata mea si pledezi ca fiind cel mai bun prieten. Sustii cu tarie ca tii la mine, ca ma iubesti. Aduci argumente tari, puternice, argumente ce intr-adevar ar face pe oricine sa creada in ele. Spui ca-mi vei fi mereu alaturi, ca nu ma vei lasa niciodata sa cad sau sa lupt singura. Ma strangi in brate si-mi spui in soapta ca ti-am lipsit si ca iti place totul asa cum e acum. Spui ca nu vrei sa-mi dai drumul niciodata, dar totusi o faci... Ma lasi singura in pustiu fara ca macar sa-ti iei ramas bun, fara ca macar sa-mi oferi o ultima imbratisare, un ultim sarut pe obrazu-mi batut de lacrimi. Ma abandonezi fara sa-mi stergi macar o lacrima, fara sa ma iei de mana si sa-mi spui ca ne vom revedea. Chiar daca ai ales sa renunti la mine dupa ce m-ai lasat sa intru in sufletul tau si sa-l citesc, promit ca-ti voi lipsi. Promit ca nu ma vei uita niciodata chiar daca de azi inainte nu ne vom mai vorbi, nu ne vom mai strange in brate si nu ne vom mai vedea. Iti jur ca-ti vei dori sa fim din nou cei mai buni prieteni, dar iti vei dori asta din nou prea tarziu. Vei vrea sa fim ca inainte atunci cand voi alege si eu sa renunt la tine pentru totdeauna. Daca renunti tu, renunt si eu!

Unul pentru celalalt...

Blocata intr-o camera mica privesc dezorientata. E intuneric. Aerul e atat de inchis, imi este aproape imposibil sa respir. Vreau sa ies, sa evadez, sa fug de tristetea ce m-a prins in bratele sale reci si dure. Ma raneste, ma doboara, ma face sa ma simt atat de rau incat nu mai pot actiona asupra nici unui muschi din corp. Ma sufoca, imi blocheaza mintea, ma seaca de fericire si amintiri frumoase. Nu-mi permite sa visez, sa sper, sa iubesc. Ma tine inchisa intr-o camera cu pereti negri, neluminata si cu un aer greu de respirat. Sunt constienta ca nu ma pot salva singura, am nevoie de ajutor. Am nevoie de cineva care sa ma elibereze si sa ma-nvete din nou ce e fericirea. Am nevoie de el sa ramana mereu langa mine si sa ma tina de mana ajutandu-ma sa raman in picioare, sa nu mai cad. Te-ntrebi cine e el? El este...EL. Acea persoana care ma tine in brate cand totul in jurul meu se praguseste cu repeziciune. El ma ajuta sa ma agat de ultimul fir de speranta care mai exista. El ma a tine atat de strans in brate incat ii simt fericirea cum ii trece prin vene, simt fiecare sentiment care se zbate in el, fiecare amintire a noastra. Simtind tot ceea ce el ascunde in sufletul si mintea sa ma determina sa sper din nou, sa zambesc si sa ma ridic de pe podeaua camerei ce-mi da fiori, ce-mi face lacrimile sa-mi inunde obrajii. Dar a reusit!!! A reusit sa ma salveze, sa-mi arate ca daca ai persoana care te iubeste cu adevarat langa tine te poti ridica, te poti redresa si poti incepe sa mergi pe alt drum alaturi de el. Iar cu fiecare zambet pe care mi-l adreseaza simt cum fericirea sa imi inunda corpul. Cu fiecare strangere de mana simt cum pot sa iubesc din nou. Cu fiecare imbratisare il simt din nou aproape, simt cum imi impartaseste toate sentimentele sale. Cu fiecare privire calda ce mi-o ofera ma face din nou sa zambesc. Cu fiecare atingere vreau sa-i arat ca-l iubesc si ca ii voi fi alaturi mereu asa cum mi-a fost si el mie. Daca nu ma crede ma va testa, imi poate bea sufletul, imi poate rapi zambetul si fericirea pentru ca nu mi-ar parea rau sa ajung din nou intre cei patru pereti negri pentru fericirea lui. Arata-mi ce gandesti, ce simtit, ce vrei, si-ti jur ca nu te voi lasa niciodata. De ce? Pentru ca asta inseamna o prietenie adevarata intre un baiat si o fata. Te iubesc mult, C.!!!

"Prieteni"

Mi s-a spus de multe ori ca prietenii nu exista si de fiecare data am refuzat sa accept ideea asta. Dar la un moment dat, cand vezi ca nu mai poti avea incredere in nimeni decat in propria persoana si vezi cum persoana pe care o credeai cea mai apropiata tie si la care tineai cel mai mult te tradeaza si te vorbeste pe la spate asa cum nici cel mai mare dusman nu o face, te lasa rece. Ajungi sa nu-ti mai pese, sa te inchizi in tine si sa te distrugi. Dar nu poti renunta la ideea de a avea "prieteni" pentru ca pur si simplu nu poti trai singur, nu te poti inchide pentru totdeauna in camera ta numai tu si gandurile tale. Dar nu intelege nimeni ca ar trebui sa fim mai uniti ca sa putem realiza ceva, sa facem ceva mai bun din noi si din ceea ce ne inconjoara. Dar nu, cu totii refuzati sa fiti de incredere si sa oferiti incredere. Ajungi sa spui ca prietena ta e invidioasa pe tine si ca iti vrea raul. Cat de penibili sunteti cu totii. Voi toti care spuneti ca sunteti prieteni adevarti si de fapt nu stiti cum sa barfiti mai mult persoana care se presupune ca va este prietena. Va urasc pe toti cei care faceti asta, pe voi, oameni fara inima care nu va pasa de sentimentele altora. Sunteti cele mai mari esecuri, niste mizerii, oameni fara pic de valoare. Nu stiti decat sa barfiti si sa faceti rau persoanelor carora CICA le sunteti perieteni. Nu sunteti decat niste gunoaie, nu meritati sa traiti pentru ca faceti din lumea in care traim una din ce in ce mai rea si plina de neincredere. Va traiti viata facand rau oamenilor buni ce va inconjoara.