Imi lipseste fratiorul meu!!!

Tine-ma departe de tine dar totusi pastreaza-ma aproape de tine,mintea si sufletul tau.Nu vreau sa plec lasandu-ne asa cum nu am crezut ca vom ajunge vreodata.Ar trebui sa fie totul ca acum ceva timp,cand totul era mirific iar fiecare minut petrecut alaturi unul de celalt era sublim si plin de fericire si foantezie.Imi lipsesc acele clipe,acele vorbe.Imi lipseste acel timp!Imi lipsesti tu si prietenia ce se legase cu sfori stranse intre noi!Imi lipseste privirea ta atintita asupra mea,imi lipsese imbratisarea ta,strangerea de mana,primul dans,prima soapta.Imi lipsesti!!!Nu stiu ce as putea face sa te aduc inapoi langa mine!Erai si esti fratorul meu dar imi lipsesti din momentul in care am plecat amandoi pe cai diferite datorita minciunilor ce ne inconjurau!                                                                                      Imi lipseste fratiorul meu!!!

Si totusi VA URASC!!!

Viata inseamna sentimente,trairi,soapte dulci,vorbe cu gust amar si lacrimi pline de ura.Fiecare persoana de aici,toti ce-i care ma inconjurati acum scotandu-va coltii aveti sentimente.De ce urati dragostea si poate chiar si fericirea?Ce satisfactie aveti trezindu-va la fiecare rasarit de soare cu ura si dispret in ochi si suflet?Si totusi cred si simt ca acolo,in interiorul vostru ar exista macar o urma de sentimente ce poate au ramas inca pure,neintoxicate de fumul cel inhalati din tigarile pline de ura ce va-nraiesc.Poate e mai simplu sa ma las batuta.Dar nu tot ce este simplu este si corect.Daca as face asta ce-ati crede?Normal...ca sunt o proasta si ca ati reusit sa ma doborati,asa cum incercati de atata timp.Cateodata stau intinsa in pat,sau in banca la scoala si incerc sa privesc prin ochii vostri...cu toate ca pot face asta,pot sa vad totul asa cum vedeti voi ,ceea ce vad ma-ngrozeste si ma sperie enorm.Nu exista om pe care sa-l puteti aprecia in toata fiinta lui.Vad prin ochii vostri cum toata lumea are in cel mai bun caz un singur defect daca nu o mie asa cum credeti voi.Nu e nimeni in masura sa judece pe nimeni.Mai ales atunci cand cei ce judeca se cred perfecti.Si nu,nu ma voi da batuta asa cum vreti voi sa fac ,iar de azi voi spune DA la tot ce-i bun si-mi apare in cale lovindu-ma in fata.Tu,tu,tu,chiar si tu...puteti face ce vreti,am capitulat!Eu nu ma lupt de dragul de a fii remarcata!Si nici ca-mi pasa de barfe ,vorbe,gesturi sau orice altceva.Si va spun "Face-ti ce vreti!Nu-mi mai pasa!"!Acum ajung sa va multumesc ca poate voi,cu rautatea voastra ma-ti facut mai puternica...POATE.Prefer sa plec,lasansu-va sa credeti ca sunt o lasa,dar asta demonstraza multe si despre mine,dar si depsre voi.Unul e puternic,incercand sa aplaneze totul usor si cu grija iar celalt,sau mai bine spus ceilalti dau dovada de o incapatanare bolnava si de o rautate inconjurata de tiranitate.Si se apropie momentul in care trebuie sa-nchei  totul si sa va las frustrarile sa misune intre voi impreuna cu ura si rautatea se va inunda corpul.Acum e momentul in care plec,incheind acest capitol cu capul cat pot eu de sus lasandu-va o mica amintire cu mine plina de ura in ochii si mintea vostra.Si da,privirea plina de ura si dispret era adresata voua,pietre cu sentimente de ura ce inlocuiti oamenii intr-un mod macabru.Si mai am doar doua cuvinte sa va spun si am sa inchei!Cu toate ca nu insemnati nimic pentru mine, totusi VA URASC!

Sinucidere...

Poate uneori ai nevoie doar de un stimulent, sau chiar de un zambet sincer cand te intorci cu spatele iar el vine si te intoarce delicat,oprindu-te din drumul tau grabit, pentru ati spune ca vrea sa stai cu el si sa-l lasi sa te salveze si sa-l poti salva.Dar esti asa speriata,lacrimi iti curg pe obrajii rosii in timp ce el incearca sa le opreasca dar incercarea sa nu da rezultate.Si simti inauntrul tau cum vrei sa te poti sinucide,sa ramai fara aer,sa-ti lasi inima fara batai.Dar el nu vrea,nu te lasa sa-ti pierzi viata pentru ca el,acolo,in interiorul lui,e un amalgan de sentimente ce striga sa iasa afara.Iar tu faci pasul spre marginea cladiri sa te arunci.Nici nu incape vorba ca el sa te lase si-ti spune ca vei omora doua suflete.Cu ochi-n lacrimi il privesti cu o urma de dispret cand il auzi si vezi ca vrea sa-ti salveze viata.Dar asta vroiai nu?Sa nu te lase sa te sinucizi!Acum de ce nu sari in bratele sale cand le are intinse?De ce nu il saruti multumindu-i si spunandu-i ca-l iubesti?Ai auzit ce vroiai sa auzi de la el!De ce mai vrei sa te arunci in neant?Spuneai ca nu il simti langa tine,iar acum e!De ce faci asta?Crezi ca face asta de fatada?Sa te poata judeca apoi?Nu,e doar eliberarea sentimentelor lui!Uita-te atent in ochii sai si vezi lacrimi ce-i roiesc sub pleaope,abtinanduse din rasputeri sa nu le lase sa evadeze.Priveste!!!!E langa tine gata sa se arunce el doar ca sa traiesti tu.De ce continui sa-i faci rau?Inteleg,te-a ranit,dar acum e aici,langa tine incercand sa te salveze.Stai aici!Ramai cu el!Nu mai fii asa de incapatanata si ambitioasa!Uita-te atent,vrea sa fiti impreuna,vrea sa fiti amandoi fericiti!De ce ii faci asta?Spuneai ca-l iubesti!Acum ii spui ca-i prea tarziu cand il auzi implorandu-te si spunandu-ti ca te iubeste enorm si ca i-a fost frica sa recunoasca ceea ce simte.Nici atunci cand era suparat pe tine nu-si doarea ca tu sa cazi in vreun fel.Si spuneai ca e din ce in ce mai greu in fiecare zi cand nu e langa tine...Acum este langa tine si vrea sa fi si tu langa el si nu spiritual,ci fizic.Vrea sa-ti poata simti atingerea calda si plina de dragoste pura.Nu-i face rau!Te iubeste!Asculta-l inca un minut si te va face sa ramai cu el,sa nu te arunci!Dar nu ai vrut,i-ai spus ca-l iubesti si ca-ti pare rau....apoi te-ai aruncat cu ochi-n lacrimi,uitandu-te cat mai mult la el in cadere.Ce ai vazut atunci?Ai vazut cum e distrus si strigand disperat de ce i sa intamplat lui asta.Si-ti pare rau ca ai facut-o acum...dar ai gresit,nu l-ai ascultat...Te-ai aruncat...

Sa aveti o primavara frumoasa!!!

Ai gasit la mine!!!

     Ai avut nevoie de un umar pe care sa plangi?L-ai gasit la mine.Ai avut nevoie de un sfat?L-ai gasit la mine.Acum am eu nevoie de ambele si chiar mai mult...dar nimeni nu-i aici,acum!E doar o noua durere in suflet...

Un basm...

    Viata e un basm,doar ca prin definitia basmului acesta are un final fericit si un potential continut trist.Insa viata e opusul...continutul acesteia are nuante                      de fericire si iubire iar finalul este trist si tragic...

Vad si simt!

                          Vad dragostea in ochii tai,simt sarutul in buzele tale,                                vad atingerea pe mana ta si-ti aud inima spunand ''Da''!

Nu regret!

Un vis frumos,un cosmar sau o fantezie?Ce a fost el?Poate nici una din acestea,sau chiar toate...dar ce mai conteaza?El a disparut,ea la fel...si in curand si eu...Poate ca acesta a fost rolul viatii mele,impulsul catre nou,catre vise pline de fantezie ce le-as putea materializa.Si in ciuda fiecarei palme ce-o primesc de la viata,continui sa visez cu ochii deschisi si sa merg in continuare cu capul sus fara sa regret nimic,chiar daca de cateva ori poate v-am aratat ca regeret ce-am facut.Nu,nu regret nimic,tot ce-am facut am facut dupa ce m-am gandit si nu-mi pare rau de nimic!Si vad in ochii vostri acea urma de regret,de vinovatie si de tristete.Am spus ca-mi pare rau?!Da,asa e.Dar am mintit,imi place cum sunt acum,imi place ceea ce sunt acum.Poate am avut nevoie de asta sa-mi pot da seama de cine imi e intradevar alaturi.Prieteni falsi gasesti la fiecare colt,dar atata egoism,ipocrizie si rautate nu am mai vazut niciodata.Si realizez in final ca e cel mai bun lucru pe care l-am putut face vreodata si nici ca-mi pasa de voi si de ceea ce credeti voi despre mine si despre fiecare gest pe care-l fac.Iubesc privirea plina de ura ce mi-o adresati.

Mana destinului.

               Totul incepe cu acea intepatura calduroasa ce-o simti in interiorul inimii. Asta e doar inceputul sentimentului, acelui sentiment, acelui gand de iubire ce ai sa-l porti multa vreme cu tine-n suflet. O singura soapta, o singura atingere, un simplu zambet strengaresc aruncat in graba si simti cum iti lumineaza ziua. Si cum am ajuns sa simt asta? Cum ai ajuns sa simti asta? Cum am ajuns aici, acum?

               Viata, destinul si pura intamplare face ca totul sa fie asa cum e acum, adica aproape de perfectiunea absoluta. Iar el, a aparut in viata mea cu totul diferit si mai special decat orice lucru feeric de pe pamant. Simt cum nimic altceva nu mi-as mai putea dori cand sunt in preajma sa. Si acum a venit vremea aceea in care trebuie sa dau timpul inapoi si sa scrijelesc usor, cu penita stiloului, pe foaia alba din fata mea intreaga poveste...

              Fiind o zi calduroasa si plictisitoare de vara am hotarat sa ma duc la biblioteca din oras si sa imprumut o carte pe care aveam sa o citesc pentru a-mi alunga sentimentul de o usoara nefericire si pe cel de plictiseala. Cartea ce am imprumutat-o a fost una de dragoste, ce a avut un impact mare asupra mea. Acea carte m-a impresionat, m-a facut sa gandesc lucruri ce nu le mai gandisem inainte, si era asa de bine cand inima imi era plina de fericire si o oarecare dragoste superficiala, zic eu. Dar nu cartea, cat comentariile lasate pe marginea paginilor ingalbenite de timp m-au facut sa simt toate astea. Din cate intelesesem din acele comentarii sublime, minunate si atat de pline de dragoste si sinceritate, mi-au dat o oarecare banuiala ca ele ar putea fi scrise de un baiat ce avea aceeasi pasiune ca si mine, cititul. La finele cartii, pe ultima pagina, am gasit o adresa si numele baiatului ce a scris superbele comentarii ce mi-au umplut din nou inima cu acea caldura puternica.

              Avand adresa si numele acestuia am hotarat, luandu-mi inima-n dinti, sa-i scriu. In scrisoarea mea erau insiruite cuvinte ce aveau sa-i transmita ca acea carte si comentariile sale scrise pe marginile filelor de poveste au avut un impact major asupra mea. Acesta mi-a scris inapoi si astfel am inceput sa conversam din ce in ce mai mult prin scrisori. La putin timp dupa toate acestea, intr-una din lungile mele scrisori, am indraznit sa-l rog sa-mi trimita o poza cu el. Incepand sa simtim ceva unul pentru celalalt, Andrei mi-a spus ca,daca ma simt apropiata de el si daca sentimentele mele sunt adevarate nu conteaza cum arata. Acestea fiind spuse, am inteles totul, iar situatia a reluat cursul sau normal, continuand sa ne scriem unul celuilalt exact ca si inainte de a-i solicita fotografia.

             Vorbind din ce in ce mai mult si cunoscandu-ne din ce in ce mai bine am hotarat sa ne intalnim in parcul central. Fiind un loc exrem de aglomerat acesta a spus, ca sa ma poata recunoaste, sa tin cartea in mana, iar el va avea un trandafir rosu precum picurii de sange.

             Ajunsa la locul intalnirii scrutam cu ochii, foarte atenta,  locul in care ma aflam si  oamenii ce treceau agale pe langa mine. Deodata trecu pe langa mine un baiat inalt, frumos, brunet, cu ochii de un albastru atat de intens incat nu mi-am mai putut muta privirea de la ochii-i superbi. Acesta ma privi cu o placere nespusa, dar el nu avea trandafirul rosu in mana. La un interval scurt, usor apasator si dureros, de doar cateva secunde aparu langa mine un domn de aproape 40 de ani ce nu era asa de frumos, cu trandafirul rosu ca focul in mana stanga. Ce as fi putut face? Sa-l aleg pe baiatul frumos, de aroape 20 de ani, aceeasi varsta ca a mea, pe care nu-l cunosteam deloc sau pe barbatul de 40 de ani al carui suflet il cunosteam si il iubeam din scrisori si tinea in mana simbolul recunoasterii noastre? 

              Cunoscandu-i sufletul m-am indreptat catre barbatul de 40 de ani,nu prea frumos, in timp ce baiatul minunat ce-mi fascinase privirea se opri la doar cativa pasi de mine si  ma intreba:

              - Vii cu mine?

              Bulversata de alegeri si decizii inima imi era sfasiata. Am stat ingandurata timp de un minut, un minut apasator si dureros precum un cutit ce-ti taie o vena. In timp ce baiatul se indeparta, am aluat decizia de a-l alege pe domnul ce tinea in mana trandafirul, spunandu-i:

              - Buna ziua! l-am salutat cu un ton sfios. Trandafirul imi este destinat, iar tu esti Andrei?  l-am intrebat cu glas tremurat.

              Imi raspunse cu glas molcom si melodios:

              - Copila nu stiu ce se intampla aici, dar Andrei este tanarul brunet ce a trecut mai devreme pe langa tine si care m-a rugat sa tin in mana acest trandafir si daca vei veni la mine sa-ti spun ca te asteapta la cafeneaua din capatul parcului.              Auzind acestea , i-am multumit politicos domnului ce-mi inmana trandafirul si am plecat cu pasi repezi spre cafenea. Aici, Andrei ma astepta la o masa destul de retrasa, pentru a putea discuta in intimitate. Cand ma vazu se ridica si veni sa ma conduca, iar ajunsi la masa imi trase scaunul, comportandu-se ca un adevarat domn.

              Intalnirea a fost una grozava, una cum nu am mai avut parte pana atunci. Am petrecut ore in sir discutand, nedandu-ne seama de timpul ce trecea extrem de repede. Am observat la un moment dat ca se facuse ora 22:30, asa ca am plecat din cafenea. Dar intalnirea noastra nu avea sa se sfarseasca aici, aceasta a continuat cu o lunga plimbare prin parc, o plimbare ca nici alta de pana atunci. La un moment dat ma lua de mana si se uita bland si protector la mine cu acei ochi de un albastru intens ce-i adoram, apropiindu-se usor mi-a luat fata in maini si m-a sarutat lent, intr-un mod ce m-a fascinat. In acel moment am simtit cum povestea  noastra are sa fie scrisa in stele si cantata de luna cu un glas incet si timid. Noaptea aceea avea sa fie cea mai frumoasa dintre toate pe care le traisem pana atunci.

              Facandu-se tarziu, Andrei m-a condus acasa. In fata blocului ma saruta si ma stranse in brate de parca ar fi vrut sa nu-mi mai dea drumul vreodata. Odata ce am fost eliberata din stransoarea sa am intraznit sa-l intreb:

             - Totul a fost real? Maine cand ma voi trezi vei mai fi aici, cu mine? i-am adresat aceste doua intrebari cu glasul tremurand si cu lacrimi in ochi, ce ajunsesera rapid sa se prelinga pe fata, in timp ce el ma privea afisand un zambet discret.

             -Da,voi fii aici! Mereu, din acest moment, pentru totdeauna!

            Aceste cuvinte ma facura sa izbucnesc in plans fara a-mi putea controla lacrimile.Totul era asa de ciudat si de frumos pentru mine, era ceva ce nu ma traisem vreodata. Singurul lucru ce-mi trecu prin minte atunci era ca-l iubesc si imi era teama sa nu plece crezand ca am inceput sa plang ca o ciudata in loc sa ma bucur. Dar nu facu asta, din contra, e apropie, ma saruta pe frunte si ma lua in brate soptindu-mi usor:

            -Te iubesc! Vreau sa stiu ca esti bine, da-mi cheile de la aprtamentul tau si voi sta cu tine in seara aceasta!

            Incantata de ideea ca va sta toata noaptea alaturi de mine, am scos cheile din geanta si i le-am inmanat. El imi sterse lacrimile, ma saruta si ma ruga sa-i arat unde locuiesc.

            Ajunsi in fata usii, imi dadu drumul din bratele sale unde era asa de bine, unde ma simteam minunat, deschise usa in timp ce ma lua de mana si am intrat in casa.

          Seara se anunta a fi una minunata. In camera mea, cu lumina stinsa, doar stalpii de iluminat de afara aruncau doua-trei raze ce indrazneau sa lumineze difuz camera. In bratele lui totul era asa de diferit si de frumos. Nici nu-mi amintesc cand am reusit sa adorm.

           A doua zi, de dimineata, Andrei nu era langa mine, acest lucru speriandu-ma foarte tare. Din fericire am gasit un biletel pe perna de langa mine pe care scria: ''A trebuit sa plec acasa,nu te teme, totul este in regula. Uite numarul meu, suna-ma cand te trezesti! Te iubesc! Andrei.". Biletelul sau  ma linisti, dar imediat am pus mana pe telefon si l-am sunat. Andrei mi-a raspuns cu o voce asa de calda si de dulce incat orice urma de tristete din sufletul meu a fost alungata. Astfel am stabilit sa ne intalnim la ora 11:00 la cafeneaua la care am fost cu o zi in urma.Totul a fost minunat. Intalnirile noastre, el, totul. Asa ca acestea aveau sa fie bazele unei relatii extrem de frumoase.

          Pe parcursul a trei luni, incepand din ziua in care ne-am intalnit pentru prima data, am strans o colectie mare de trandafiri rosii, amintiri, imbratisari si saruturi, iar acum totul continua la fel se frumos si special.

          Am scrijelit pe aceste foi povestea noastra, modul fascinant in care ne-am cunoscut. Am scris totul cu inima batandu-mi tare si picuri de dragoste asternuti pe-o foaie. Poate viata nu-i ca-n povesti, dar atunci cand le intalnesti in viata reala, e bine sa le traiesti!

          Iubeste ce ai in prezent si nu te uita inapoi, pentru ca vei regreta!

Oglinda.

Cu tot ce se intampla azi nu stii daca vii sau pleci...dar tu crezi ca esti pe drumul cel bun,viata e aliniata in oglinda, nu o da in bara.Uitete la mine cand iti vorbesc,tu te uiti la mine dar eu ma uit prin tine,in interiorul tau si vad o oarecare durere si o urma de mahnire,vad sangele din ochii tai,vad dragostea deghizata,vad durerea aici, in mandria ta,vad ca nu esti multumit...Si nu mai vad pe nimeni altul in interirul tau,ma vad doar pe mine uitandu-ma la tine...Tu mi-a spus ca ei pot intelege omul care sunt...Deci, de ce mai suntem aici vorbind unul cu altul?Vad adevarul in minciunile tale,nu vad pe nimeni alaturi de tine dar eu sunt cu tine atunci cand esti singur iar tu ma corectezi atunci cand ma uit gresit,vad acea vina in spatele rusinii,iti vad sufletul prin geamul ferestrei,vad cicatricile care au ramas.Te vad pe tine, ma uit la acea.....Uitandu-ma la mine acum, imi pot vedea trecutul,aprinde-o, sa afume acea oglinda,chiar aratam bine intr-o oglinda sparta.Vad zambetul mamei mele,vad schimbarea, vad mesajul si nici un mesaj nu poate fi mai clar decat cel transmis de inima ta,asa ca am inceput cu omul din oglinda...TU!