Am atatea de spus si totusi tac

Am uitat de vise, de sperante, de tot. M-am inchis in mine din teama de a fi ranita din nou si nou. De multe ori imi e teama sa spun ce gandesc pentru ca mi-e frica sa nu gresesc, sa nu pierd si mai mult decat am pierdut pana acum.. Deseori simt nevoia sa tip, sa ma exteriorizez, sa spun tot ceea ce am pe suflet, tot ce ma deranjeaza, tot ce simt, tot ce vreau. Dar ma inchid in camera mea, cu castile in urechi, cu melodiile mele la pian, cu povestile mele, cu tristetea mea si ajung sa creez noi povesti si sa-mi inund iar ochii. As vrea ca macar odata sa pot scrie despre ceva frumos, ceva cu final fericit. Am incercat de atatea ori dar de fiecare data am dat gres. Imi doresc ca macar o data sa ma pot exterioriza altfel, nu prin scris, nu prin lacrimi. Vreau ca cineva sa ma asculte si sa ma sprijine cand imi e greu, sa ma ridice cand sunt la pamant, nu sa se asigure ca stau doborata cat mai mult timp. Vreau schimbari in bine, nu vorbe frumoase, realitate, nu vise...