Vraja vantului de toamna..!

Si poate ca sunt masochista,dar vreau sa-ti vad durerea pe fata.Sa vad cum scrasnesti din dinti de durere,cum incerci sa-ti stapanesti lacrimile.Dar nu voi face asta,pentru ca te iubesc chiar daca nu meriti dragostea mea.Si acum stau intinsa pe frunzele ruginii de toamna ce impanzesc pamantul,il acopera precum un covor,si ma uit la stele gandindu-ma la acel timp in care ma minteai,acea minciuna,acel vis spulberat.Sperante naruite si-o dragoste esuata e ceea ce mi-a mai ramas in sufletu-mi pustiit,acolo unde domneste durerea si suferinta.Si-mi spun :NU DISPERA!!!Ceva imi spune ca totul va fii bine si ca poate lucrurile vor lua o intorsatura radicala ce va reusi sa-mi schimbe viata si sa o duca pe noi culmi acolo unde tristetea si durerea este un lucru necunoscut.Si o adiere usoara ce-mi rataceste prin par cateva frunze ce vestesc venirea toamnei imi intrerupe gandirea.Dar prefer sa raman asa,privind in gol,concentrata doar la sunetul produs de adierea usoara a vantului rece de toamna ce-mi aduce frunzele rosiatice deasupra capului intr-un dans greu de deslusit.E ceva magnific,deoarece mi-a rapit atentia in totalitate,lasandu-mi mintea goala,eliberandu-ma de ganduri triste,de durere si suferinta,lasand in urma doar imaginea dansului frunzelor uscate de toamna,glasul si atingerea vantului ce-mi ravaseste bluclele la intervale regulate de timp.Am pierdut vremea astfel aproximativ o ora.Gandindu-ma la nimic important si ascultand soaptele aduse de vantul ce adia usor pe langa fata-mi palida,unde cu cateva zile in urma alunecau lacrimi ce-mi afisau durerea si suferinta pe chip.Dar acum nu mai sunt,sau uscat,adierea usoara ce-mi alinta chipul le-a sters si le-a uscat usor pentru a-mi alunga durerea,lasand in urma o stare de nepasare si un mare gol in interiorul piptului ce-mi este obosit de la numeroasele batai ale inimii epuizate din pricina dureri si intoxicata de lacrimile ce au cazut lin pe ea dea lungul timpului.