Acel EL...

As vrea sa plec, sa fug, sa evadez, sa uit de toata lumea. As vreau sa pot uita ce e iubirea, ce e durerea, suferinta. Imi doresc ca lacrimile ce imi inunda si acum obrajii sa nu mai existe. Vreau doar putina ferice, atat mai am curaj sa cer. Dar stiu ca nu o voi primi, m-am obisnuit sa primesc palma dupa palma si inima sa imi fie rupta in mii de bucatele. Dar nu-i nimic, m-am obisnuit cu toate astea, au devenit parte din rutina zilnica. Chiar daca doare si imi e din ce in ce mai greu sa indur si sa ma ridic nu incetez sa o fac, continui sa visez si sa sper ca acel EL exista. Acel EL ce ma poate face fericita, ce-mi va fi alturi, ma va iubi si va fi mereu langa mine sa imi dea un sfat bun si un umar pe care sa plng. Vreau un EL de care sa ma inragostesc, dar nu se aspectul lui, vreau sa ma indragostec de sufletul lui. Ei bine l-am gasit si e tot ceea ce cautam, ceea ce am nevoie. Avem atat de multe lucruri in comun si totusi el nu stie asta, nu stie nici ca e ceea ce am nevoie. El stie poate doar ca exist, ca sunt doar o persoana in plus pe care o cunoste, o persoana a carei inima bate in fiecare secunda si a carei plamani continua sa asoarba oxigen, nu stie ca sunt chiar acea persoana pe care o cauta el. Poate veti crede ca aberez sau ca asta vreau eu sa cred in dubconstientul meu. Dar nu, chiar asa este. Singurul lucru care ne deosebeste unul de celalalt este ca el e baiat iar eu fata...dar ar mai fi un motiv, acela ca eu il iubesc iar lui nici macar nu ii pasa de mine. Acel EL acum sta in bratele alteia, sarutand si tinand de mana pe alta. Da, ma doare dar nu am ce altceva ce sa fac decat sa accept si sa sper ca poate va veni si vremea mea, vreme in care voi fi si eu cu adevarat fericita.  [A.]