Nimic...

Zambesc infantil si-mi trec degetele prin parul pieptanat de vant. Apoi imi continui drumul...Caut literele ce vor astupa golul inspiratiei moarte.Caut textul ce ar trebui sa reprezinte ceea ce simt acum.Dar nimic,nu imi vine nimic in gand.Realizez ca acel moment in care ti-am simtit buzele atingandu-le din nou pe ale mele,unduindu-se usor impreuna intr-un ritm lent si placut cum de mult nu au mai facut-o,ma lasat muta si singura,doar cu ganduri si amintiri de dragoste.Acea pauza lunga si insuportabila in care nu am mai simtit acel gust dulce si acea senzatie fascinanta a fost terorizanta,chinuitore si dureroasa.Dar acum ca a revenit simt cum pot face orice-mi doresc,simt ca as putea escalada chiar si muntele Everest fara a obosi nici macar putin.Si caut ceva,acel ceva,acel text,acel sentiment,dar nu gasesc decat Nimic.Nimic. Nimic. Nimic...