Iubirea e ură !

Hai sa jucam ruleta ruseasca! Arata-mi tot ce simti acum si iti voi inmana pistolul cu care vei avea puterea sa ma ucizi. Doar spune-mi ce simti si vei scapa de condamnarea la moarte, daca vei spune adevarul voi renunta in a mai apasa tragaciul ce va trimite glontul spre inima ta. Dar pana te decizi, mai lasa-ma sa te privesc o data, sa iti mai simt privirea atintita asupra mea, sa te mai tin o data de mana inainte de a te condamna la moarte. Nu vreau sa mori, dar asa e iubirea, asta e jocul, iar acestea sunt regulile: unul din noi va pierde, una din cele doua inimi ce bat cu putere in camera intunecata in care ne aflam va inceta sa mai bata. Acum nu mai conteaza cine a gresit, cine a mintit si cine a spus adevarul, acum conteaza doar ceea ce inimile noastre ascund in adancul lor. Iubire, ura sau nevinovatie? Viata sau moarte? Inca incerci sa gasesti raspunsul potrivit pentru a putea indrepta pistolul spre mine. Dar nu, acum pun STOP sentimentelor ce inca le am si apas cu lacrimi in ochi, dar cu zambetul pe buze, tragaciul pistolui ce-l tin indreptat spre tine de mai bine de 5 minute. Minti, urasti, nu iubesti, inseli si gresesti, iar tot ce ramane de facut e sa platesti! Glontul iti strapunge pieptul in timp ce camasa ta alba devine rosie de la sangele ce-ti tasneste din inima rece. Am castigat razboiul pe care l-am purtat cu cel a carui inima isi face auzite ultimele batai. Victoria ar trebuii sa aduca odata cu ea si bucuria nu? Ei bine, eu nu ma bucur, iar lacrimile de pe obrajii mei nu sunt lacrimi de bucurie, sunt dovezi ale suferintei si a sentimentelor ce ti le-am purtat...

Fake love sau iubire la juma' de pret

Oamenii speciali la care vei ajunge sa tii enorm de mult intra in viata pe cat de repede, pe atat de simplu. As vrea sa pun stop, sa pot sa ma opresc din toata nebunia asta ce-mi place s-o numesc "fake love". Mi-ar placea sa am puterea sa te privesc in ochi si sa iti spun ca nu vreau sa mai continuam asa. Dar nu pot, pur si simplu acest sentiment fals, aceste gesturi false nu ma lasa sa spun nu. Dar nici nu-mi e usor sa accept tot ceea ce se intampla. Ma omoara, ma omoara gandul ca nu pot spune nimanui despre povestea asta si trebuie pur si simplu sa ma inchid in mine si sa simt cum vinovatia se aseaza in mintea mea cu o greutate insuportabila. As vrea sa te urasc, dar nu pot. Nu pot nici sa te iubesc, stiu doar ca vreau sa te tin langa mine cat mai mult timp. Nu pot sa nu fiu afectata, nu pot sa uit ce se intampla, nu pot sa te iert, nu ma pot ierta nici pe mine ca ti-am permis atatea... Nu pot, pur si simplu nu pot sa ma prefac ca nu existi si sa-mi iau viata de la inceput lasand in urma greseala facuta. Defapt, nu cred ca e o greseala, din moment ce m-am simtit bine cand am facut aceasta "greseala" , ceea ce s-a intamplat nu poate fii numit astfel. Daca nu ar exista sentimentul de vinovatie ce-mi strange inima ca intr-o menghina, sugrumandu-mi orice sentiment si speranta ca as putea uita sau schimba ceva la situatia in care ma aflu mi-ar fi mai usor sa trec peste tot ceea ce se intampla.

"Jocuri de culise"

Tu, tu esti doar un nume gravat in vid acum. Candva ai fost numele gravat cu praf de diamante pe inima mea. Dar diamantele se sparg, iar gand se sparg nu mai ramane nimic din ele. Fiecare particula ce alcatuia acel intreg sublim este spulberata de vantul rece al realitatii. Iar realitatea, realitatea e ca tu nu esti altceva decat un carbune ce i-a placut sa pretinda ca e ceea ce nu este, un diamant, o parte a sublimului, ceva ce nu pot descrie in cuvinte. Dar asta a fost doar un joc de culise, ceva ce spectatorii nu vor afla niciodata. Priveste, sala e plina, oameni asteapta ca piesa sa inceapa, ca tu sa fii ceea ce nu esti defapt. Eu nu pot intra in scena alaturi de tine, nu pot pentru ca eu langa tine nu pot fii altfel decat sunt eu. Nu pot sa joc un rol alaturi de tine, nu pot avea incredere nici in minciunile tale... Hai, iesi! Dute pe scena! Spectatorii asteapta ca tu sa apari, nimini nu stie ca eu sunt aici acum sau ca am fost vreodata atat de aproape de tine. Nu stie nimeni ce se ascunde in spatele tuturor mastilor pe care alegi sa le porti. Niciodata nu ai renuntat la ultima masca, nu ai lasat pe nimeni sa te descopere... Credeam ca vreau asta, credeam pot reusi sa te descopar asa cum esti, dar mi-am pierdut interesul cand am vazut caracterul dizgratios pe care-l afisezi. Nu vreau sa vad ce se ascunde in spatele unei persoane plina de rautate si extrem de dura. Vreau doar ca ce s-a intamplat in spatele scenei sa ramana in spatele scenei, publicul nu trebuie sa stie ce jocuri de culise au avut loc in spatele cortinei. Dute pe scena, ramai acolo si continua sa-ti porti masca in fata tuturor..

Incercari esuate...

Stii ce se intampla cand nu esti obisnuita sa fii iubita? Se intampla ca nu ai incredere in nimeni, preferi sa stai singura, sa nu te increzi in vorbele nimanui. Refuzi incercarea nevinovata  de a se apropia de tine a fiecarui baiat. Refuzi sa crezi in vorbele lor, iar atunci cand cineva iti spune "te iubesc" raspunzi cu un zambet si gandesti "da, cum sa nu". Asta se intampla cand nu esti iubita, iar cand gasesti pe cineva care te iubeste cu adevarat, mori de frica ca nu e adevarat si ca doar vrea sa te abureasca, si-l pierzi... Cand ai langa tine ceea ce ai nevoi respingi si pierzi, preferand sa tii langa tine pe cineva ce te raneste si doar te foloseste... Sunt rare persoanele ce vor sa-ti aduca zambetul pe buze, iar cele ce sunt capabile sa-ti ofere lacrimi la fiecare minut ce trece le gasesti la fiecare pas. Daca 9 din 10 baieti ti-au gresit nu inseamna ca al 11-lea o va face si el.

Tu esti EL!!!

Iti doresc sa-ti amintesti de mine atunci cand iti va fi cel mai greu. Atunci cand toti vor pleca de langa tine si vei ramane singur, pentru ca nimanui nu ii pasa de tine asa cum imi pasa mine. Nimeni nu va ramane langa tine, nimeni nu te va ajuta cand vei avea cea mai mare nevoie. Cu totii te vor lasa singur, te vor abandona si vor revenii cand iti va fi din nou bine. Si-ti jur ca atunci am sa te las si eu cum m-ai lasat si tu acum. Nu te voi ajuta chiar daca voi putea si imi pasa cu adevarat. Sa-ti amintesti noaptea cand esti doar tu cu tine ca as fii putut insemna totul si ar fi fost atat de bine. Aminteste-ti de mine, de zambetul meu cand vei ajunge sa regreti ca nu ne mai vorbim. Iti doresc sa ramai singur, sa fii lasat in durere fara ca macar sa te poti ridica. Atunci nu va fi nimeni care sa te ajute, sa te ridice. pentru ca eu am plecat si te asigur ca nimeni altcineva nu o va face. Greseala mea e ca tin la tine, ca imi pasa si ca nu te pot lasa sa pleci asa usor chiar daca tu traiesti cu impresia ca ai reusit doar sa ma pui pe lista celor care au ajuns sa te placa. Nu, nu te plac, in tine ma vad pe mine, ma regasesc si nu esti nici mai mult nici mai putin decat copia lui, a celui mai bun prieten care nu exista dar care iti da impresia ca poate exista. Sa te uit? Nici vorba. Mi-e imposibil sa o fac, nu reusesc sa-mi iau gandul de la tine, sa ma trezesc din visul asta. Stiu ca imi faci rau, dar mai stiu si ca nu pot trai fara acest rau. Iar cand spu ca TU ESTI, TU ESTI SI VEI FI MEREU in inima mea, pentru ca tu esti EL.

Viata e moarte!

Sunt pierduta intr-o padure intunecata si nu stiu cum sa ajung la capatul ei... Aceasta padure e plina de durere, ura, suferinta, tristete, rautate si parca lupta impotriva mea. E atat de intuneric incat nu ma pot vedea nici pe mine. Nu stiu unde merg, incotro ma indrept, spre ce alerg, pentru ce cad si pentru ce ma ridic atunci cand ma impiedic de radacinile copacilor ce ies parca razbunator din pamantul uscat. Vantul bate cu putere printre frunzele copacilor mult prea inalti creand un sunet neplacut ce incearca sa ma asurzeasca, sa ma faca sa imi fie si mai greu sa continui sa merg fara ca macar sa stiu unde. Nici nu reusesc sa ma acomodez cu intunericul ce ma orbeste si cu sunetul ingrozitor, ca padurea alege sa-si mai scoata o arma pe care sa o folosesca nemiloasa impotriva mea. Vantul incepe sa bata din ce in ce mai tare, facandu-ma parca sa simt cum toti nori ce ascund furtuna salbatica se aduna deasupra padurii in care sunt prizoniera, si nu dureaza mult pana ce ploaia incepe iar picaturile reci de apa ma lovesc precum niste cutite provocandu-mi rani. Nu am unde sa ma ascund, pot doar sa fug, sa incerc si sa sper ca voi gasi iesirea, ca fulgerele nu vor mai cobori atat de jos si nu vor mai lovi trunchiurile copacilor pe langa care trec iar tunetele nu vor mai fi atat de puternice incat sa ma faca sa cred ca pamantul se cutremura sub picioarele mele obosite. Furtuna ma face sa urasc si mai mult padurea deoarece datorita fulgerelor puternice pot vedea pe unde merg ceea ce mai bine ar fi ramas un mister ascuns in orbirea mea neconditionata provocata de intuneric. Acum pot vedea la intervale neregulate de timp copaci prea inalti si prea negri pentru a fi o padure obisnuita, vad animale ce nu seamana cu nimic din ce am vazut vreodata. Totul e atat de infricosator si plin de rautate, totul lupta impotriva mea, lupta sa nu pot gasi iesirea si sa ma salvez singura de la moarte. Dar continui sa alerg, si alerg ani intregi la rand in aceasta padure ce se numeste viata, padure populata de animale sinistre ce te ataca la fiecare pas pe care il faci. In concluzie, alergam prin intuneric toata viata, in necunoscut, fara sa putem evada si sa ne salvam. Viata e moarte, iar oameni sunt animalele sinistre inca nedescoperite in realitate. Pasii tai sunt zilele ce trec in fuga printre ramurile negre ale copacilor ce reprezinta asa zisul nostru refugiu. Iar ploaia, ploaia reprezinta visele noastre, sperantele si fericirea. Toate ajung sa ne raneasca la un moment dat. Viata nu e chiar ceea ce pare, uneori trebuie sa privesti dincolo de ambalajul sau roz ca sa o intelegi.

O noua incercare...

Nu am mai scris de mult pe blog... Si nu pentru ca nu am avut subiecte, ci pentru ca mi-a lipsit timpul si am considerat acele subiecte a fi prea putin importante. Acum vreau sa revin asupra unui subiect des abordat de mine pe acest blog.
 Iubirea. De fapt ce simt acum nu e iubire, inca nu e iubire. E doar un sentiment nevinovat de placere pe care ti-l impartasesc. Placerea de a sta ore in sir vorbind cu tine, dar mi-e teama sa nu pierd asta sau totul sa fie doar o noua dezamagire, o farsa ce iubirea a ales sa mi-o joace din nou. Tu, da tu, esti atat de diferit, ai un suflet atat de bun si o gandire total opusa baietilor din ziua de azi. E putin ciudat, ba chiar flatant sa spui sa apreciezi la o fata mai mult sufletul decat corpul ei. E atat de rara o astfel de persoana... Am atat de multe in cap acum, dar nu pot materializa aproape nimic, pur si simplu ideile nu vor sa se lege cand incerc sa le dau culoare aici, pe blog. pur si simplu nu mai pot sa materializez ceea ce simt si gandesc acum. Poate ca asta e bine, sau poate e doar inceputul unui nou sfarsit dureros.

Renunti tu, renunt si eu!!!

Vi in fata mea si pledezi ca fiind cel mai bun prieten. Sustii cu tarie ca tii la mine, ca ma iubesti. Aduci argumente tari, puternice, argumente ce intr-adevar ar face pe oricine sa creada in ele. Spui ca-mi vei fi mereu alaturi, ca nu ma vei lasa niciodata sa cad sau sa lupt singura. Ma strangi in brate si-mi spui in soapta ca ti-am lipsit si ca iti place totul asa cum e acum. Spui ca nu vrei sa-mi dai drumul niciodata, dar totusi o faci... Ma lasi singura in pustiu fara ca macar sa-ti iei ramas bun, fara ca macar sa-mi oferi o ultima imbratisare, un ultim sarut pe obrazu-mi batut de lacrimi. Ma abandonezi fara sa-mi stergi macar o lacrima, fara sa ma iei de mana si sa-mi spui ca ne vom revedea. Chiar daca ai ales sa renunti la mine dupa ce m-ai lasat sa intru in sufletul tau si sa-l citesc, promit ca-ti voi lipsi. Promit ca nu ma vei uita niciodata chiar daca de azi inainte nu ne vom mai vorbi, nu ne vom mai strange in brate si nu ne vom mai vedea. Iti jur ca-ti vei dori sa fim din nou cei mai buni prieteni, dar iti vei dori asta din nou prea tarziu. Vei vrea sa fim ca inainte atunci cand voi alege si eu sa renunt la tine pentru totdeauna. Daca renunti tu, renunt si eu!

Unul pentru celalalt...

Blocata intr-o camera mica privesc dezorientata. E intuneric. Aerul e atat de inchis, imi este aproape imposibil sa respir. Vreau sa ies, sa evadez, sa fug de tristetea ce m-a prins in bratele sale reci si dure. Ma raneste, ma doboara, ma face sa ma simt atat de rau incat nu mai pot actiona asupra nici unui muschi din corp. Ma sufoca, imi blocheaza mintea, ma seaca de fericire si amintiri frumoase. Nu-mi permite sa visez, sa sper, sa iubesc. Ma tine inchisa intr-o camera cu pereti negri, neluminata si cu un aer greu de respirat. Sunt constienta ca nu ma pot salva singura, am nevoie de ajutor. Am nevoie de cineva care sa ma elibereze si sa ma-nvete din nou ce e fericirea. Am nevoie de el sa ramana mereu langa mine si sa ma tina de mana ajutandu-ma sa raman in picioare, sa nu mai cad. Te-ntrebi cine e el? El este...EL. Acea persoana care ma tine in brate cand totul in jurul meu se praguseste cu repeziciune. El ma ajuta sa ma agat de ultimul fir de speranta care mai exista. El ma a tine atat de strans in brate incat ii simt fericirea cum ii trece prin vene, simt fiecare sentiment care se zbate in el, fiecare amintire a noastra. Simtind tot ceea ce el ascunde in sufletul si mintea sa ma determina sa sper din nou, sa zambesc si sa ma ridic de pe podeaua camerei ce-mi da fiori, ce-mi face lacrimile sa-mi inunde obrajii. Dar a reusit!!! A reusit sa ma salveze, sa-mi arate ca daca ai persoana care te iubeste cu adevarat langa tine te poti ridica, te poti redresa si poti incepe sa mergi pe alt drum alaturi de el. Iar cu fiecare zambet pe care mi-l adreseaza simt cum fericirea sa imi inunda corpul. Cu fiecare strangere de mana simt cum pot sa iubesc din nou. Cu fiecare imbratisare il simt din nou aproape, simt cum imi impartaseste toate sentimentele sale. Cu fiecare privire calda ce mi-o ofera ma face din nou sa zambesc. Cu fiecare atingere vreau sa-i arat ca-l iubesc si ca ii voi fi alaturi mereu asa cum mi-a fost si el mie. Daca nu ma crede ma va testa, imi poate bea sufletul, imi poate rapi zambetul si fericirea pentru ca nu mi-ar parea rau sa ajung din nou intre cei patru pereti negri pentru fericirea lui. Arata-mi ce gandesti, ce simtit, ce vrei, si-ti jur ca nu te voi lasa niciodata. De ce? Pentru ca asta inseamna o prietenie adevarata intre un baiat si o fata. Te iubesc mult, C.!!!

"Prieteni"

Mi s-a spus de multe ori ca prietenii nu exista si de fiecare data am refuzat sa accept ideea asta. Dar la un moment dat, cand vezi ca nu mai poti avea incredere in nimeni decat in propria persoana si vezi cum persoana pe care o credeai cea mai apropiata tie si la care tineai cel mai mult te tradeaza si te vorbeste pe la spate asa cum nici cel mai mare dusman nu o face, te lasa rece. Ajungi sa nu-ti mai pese, sa te inchizi in tine si sa te distrugi. Dar nu poti renunta la ideea de a avea "prieteni" pentru ca pur si simplu nu poti trai singur, nu te poti inchide pentru totdeauna in camera ta numai tu si gandurile tale. Dar nu intelege nimeni ca ar trebui sa fim mai uniti ca sa putem realiza ceva, sa facem ceva mai bun din noi si din ceea ce ne inconjoara. Dar nu, cu totii refuzati sa fiti de incredere si sa oferiti incredere. Ajungi sa spui ca prietena ta e invidioasa pe tine si ca iti vrea raul. Cat de penibili sunteti cu totii. Voi toti care spuneti ca sunteti prieteni adevarti si de fapt nu stiti cum sa barfiti mai mult persoana care se presupune ca va este prietena. Va urasc pe toti cei care faceti asta, pe voi, oameni fara inima care nu va pasa de sentimentele altora. Sunteti cele mai mari esecuri, niste mizerii, oameni fara pic de valoare. Nu stiti decat sa barfiti si sa faceti rau persoanelor carora CICA le sunteti perieteni. Nu sunteti decat niste gunoaie, nu meritati sa traiti pentru ca faceti din lumea in care traim una din ce in ce mai rea si plina de neincredere. Va traiti viata facand rau oamenilor buni ce va inconjoara.

Chiar si tu poti!

Din ceea ce urmeaza sa-ti spun ar trebui sa inveti ceva, sa realizezi ca totul are o solutie si ca nimic nu te poate dobori.
Cand inima ti-e sfasiata, lipeste-o cu zambete si fericire chiar daca ea nu va mai fi la fel. Cand simti ca mintea te abandoneaza lansandu-te sa o iei razna, adu-o din nou pe drumul ei cu vointa ta. Cand simti ca nu mai poti, ca vei cadea, ridica-te gandindu-te ca tu ai intr-adevar incredere in tine. Daca iubesti si nu esti iubit, continua sa speri. Orice s-ar intampla speranta si optimismul te vor ajuta mereu sa treci peste orice piedica pe care viata alege sa ti-o puna. Chiar si atunci cand toti te abandoneaza si refuza sa te ajute, tu ai puterea sa mergi mai departe, sa te ridici peste nivelul lor si sa ii lasi in spate. Incearca sa ai taria de a lasa trecutul sa fie trecut chiar daca ti-e greu. Lasa prezentul sa fie prezent si bucura-te de el asa cum trebuie pentru ca el va face parte din trecut si vei uita, vei trece peste. Iar viitorul lasa-l sa vina, nu te gandi prea mult la el ca vei uita prezentul. Daca destinul lupta impotriva ta, lupta-te cu el pana va pierde, pana vei reusi sa ti-l faci asa cum vrei tu. Poti face tot ceea ce-ti doresti daca stii cu adevarat sa lupti pentru asta...

Cine sunt eu?

Acum stau si ma gandesc la cine sunt, la ce sunt eu. Ei bine, nici eu nu stiu cu exactitate, dar o sa incerc sa raspund la aceasta intrebare.
Eu sunt o persoana buna, poate prea buna pentru lumea in care traiesc. Nu am putut fi niciodata rea cu cineva, nu am putut izgoni niciodata pe nimeni din viata mea. Cine a plecat, a ales pe propria raspundere sa o faca, nu l-am alungat eu. Daca as putea as da totul pentru fericirea celor din jurul meu. Stiu ca suna ciudat, dar sunt buna chiar si cu cei ce-mi fac rau, cu cei ce ma urasc si cu cei ce vor sa ma doboare. Nu pot sa fac rau nimanui. Te intrebi de de? Pentru ca am primit atata suferinta incat nu am suficienta putere sa o ofer si eu altora. Nu-mi place sa ma razbun, nu-mi place sa ranesc pe cineva. Pur si simplu nu pot fi asa. Chiar daca zeci de suflete ma urasc si ma improasca cu rautate si suferinta nu pot sa nu fiu buna. Chiar daca asta ma doboara, chiar daca imi aduce mii de lacrimi pe obraji, oricata rautate as primi nu ma pot schimba. 
Eu...eu ofer iubire tuturor. Pentru mine iubirea inseamna fericire, putere, curaj, inseamna totul. Daca nu as iubi, as muri. Sunt o persoana puternica, dar am momente in care simt cum ma prabusesc, cum nu mai pot sta in picioare, cum pamantul vrea sa cad si sa ma fac unul si acelasi lucru cu el. Dar nu pot sa las ca toate astea sa se intample. Nu pot accepta sa nu fiu optimista si sa nu cred in mine. Am momente de slabiciune, moemnte in care plang, momente in care vreau sa fiu singura, izolata de toate persoanele si tot raul ce ma inconjoara. Uneori ajung sa fiu zdrobita, la pamant, lipsita de ajutor. Dar chiar si atunci gasesc undeva in interiorul meu puterea de a ma ridica.
Pentru cei ce nu stiu, pentru mine prietenia si iubirea sunt cele mai frumoase sentimente. Sunt sentimentele ce ma caracterizeaza, ce ma definesc. In ceea ce priveste prietenia, dau totul. Renunt la tot pentru cel de langa mine, pentru cel ce sper ca tine la mine si imi e alaturi mereu. Dar de multe ori ma insel, gresesc si ma doare. Dar continui sa fac aceeasi greseala la nesfarsit. Si nu, nu repet aceeasi greseala din nestiinta, o repet doar datorita faptului ca asa sunt cladita. Nu pot rezista fara iubire si prieteni. Cat despre iubire, ea imi da totul. Ea ma defineste intr-u totul. Fara doar si poate, daca iubesc si ceea ce impartasesc imi este intors, sunt cea mai fericita persoana din lume. In ciuda varstei, chiar stiu sa iubesc, stiu sa apreciez si pastrez langa mine ceea ce-i mai bun. Dar nu pot pastra cu forta langa mine ceea ce nu vrea sa fie acolo si ceea ce considera ca acolo nu-si are locul.
Am ajuns la concluzia ca pentru anumite persoane sunt o comoara a carei valoare este inestimabila, cat pentru multi alti reprezint doar un cufar gol. Multi ma subestimeaza si invidiaza. Iar toate astea dor. Dar nu am putut arata niciodata lumii intregi ca sunt ranita, ca sunt cu moralul la pamant. Imi iubesc prietenii mai mult ca orice si doar ei stiu ce e in sufletul si mintea mea fara ca eu sa le spun nimic. Din pacate doar putine persoane au avut rabdarea si vointa sa ma cunoasca cu aevarat, caci restul au avut doar incercari esuate. Au preferat sa se de-a batuti doar pentru ca mintea si sufletul meu sunt mari si incarcate de lucruri uimitoare.
Mi s-a spus ca sunt cea mai buna persoana pe care a cunoscut-o cineva vreodata. Oare chiar asa e? Poate ca da, poate ca doar acea persoana ma cunoaste cu adevarat.
Sunt o persoana care nu se fereste de nimeni si de nimic. Nu mi-e teama de nimic. Ador sa dau sfaturi si sa-i ascult pe cei din jurul meu. De multe ori le spun persoanelor din jur ce e bine si ce e rau, dar nici una nu a ascultat de la inceput ceea ce i-am spus, si a preferat sa isi dea seama mai tarziu ca ceea ce i-am spus era adevarat.
Asta sunt eu...o persoana buna, cu un bagaj mare de sentimente si amintiri. O persoana care isi exteriorizeaza sentimentele si trairile prin scris. Imbin sentimente opuse, ma lupt cu realitatea in care traies si cu destinul ce a ales sa lupte impotriva mea. Nu ma dau niciodata in laturi de la nimic. Lupt pentru ceea ce ma face fericita chiar daca nu obtin. Visez si sper la nesfarsit ca pot schimba ceva si pe cineva din lumea asta mare si complicata in care traiesc. Am atatea lucruri in minte, atat de multe de spus despre mine, dar ma pierd scriind. Ma concentrez asupra unui lucru si il dau la o parte pe cel ce acum un minut mi-a invadat gandul. Poate acest post nu contine descrierea mea completa. Dar numai daca tu, cel ce citesti acum acest post ai vointa si rabdarea sa citesti tot acest blog iti vei da seama cine sunt eu cu adevarat. Dar cum stiu eja, nimeni nu va face asta. Nimeni nu are rabdarea necesara pentru a ma cunoaste cu adevarat. Daca ar avea-o, ar ramane uimiti. Dar din pacate pana acum nimeni nu a avut rabare...

Iubesc din nou...

Voi scrie despre ceva ce de cateva saptamani ma apasa si nu ma lasa sa-mi eliberez mintea.M-am indragosit. Da, chiar m-am indragostit. Incep sa simt din nou acel sentiment ce imi incalzeste sufletul si ma face fericita. E atat de placut sa am din nou pe cineva in inima si mintea mea in fiecare minut al zilei. Orice as face, orice as vedea ma trimite cu gandul la el. E atat de bine sa adorm din nou in fiecare noapte cu gandul la cineva, iar a doua zi dimineata primul gand sa fie tot el. Acest el imi invadeaza din ce in ce mai mult inima si mintea, respingand astfel pe oricine altcineva care vrea sa se apropie de mine si sa-mi capteze atentia. Dar toate aceastea sunt de prisos. Ceea ce simt pentru el va ramane doar o opera de nivelul sublimului gravata in vid. Nu va sti niciodata ceea ce se afla in spatele unor fotografii inocente, zambete cu adevarat sincere si cuvinte incarcate de sentimente, inscriptionate aici, pe acest blog. E inutil sa sper ca imi poate impartasii aceleasi sentimente. Nu va exista niciodata cuvantul "noi", nu vom putea fi definiti niciodata de acest cuvant. Chiar daca stiu ca e imposibil ca noi doi sa fim impreuna, continui sa sper ca va exista o zi in care ma vei privi cu alti ochi si imi vei spune ca ma iubesti la fel de mult cat o fac eu...

Gandim mult dar nu ceea ce trebuie...

Acum vorbesc cu tine, persoana care stai in fata ecranului, tu care incepi sa citesti acest post plin de adevar sau minciuna. Dar daca tot ce urmeaza e un pur adevar sau o minciuna nevinovata ramane la alegerea TA.
~Te-ai gandit vreodata la iubire ca la o necesitate nu ca la un simplu sentiment? Ai incercat macar o data sa iti imaginezi cum ar fi viata ta daca nu ai oferii si primii iubirea ce inima ta o detine? Poate ca nu te-ai gandit niciodata la asta, dar acum sigur o faci. Si poate iti imaginezi cum ar fii daca parintii tai nu ti-ar fii alaturi si nu te-ar iubi, cum ar fi daca nu ar exista macar o persoana careia sa ii impartasesti iubirea ta. Acum gandeste-te ca multi nu au parte de iubirea ce o primesti tu, ei nu au familia pe care o ai tu si poate nu stiu ce e aceea o familie sau iubire. Tu, poti schimba ceva, poti obtine iubirea oricui doar luptand pentru ea. Daca te astepti ca ea sa apara fara ca tu sa lupti te inseli. Fi sigur ca daca nu ar exista iubire nu ai exista nici tu. Iubirea a existat candva in cantitati mari, dar usor, usor ea se pierde si isi pierde din intensitatea ce o avea odata. Iubirea e o necesitate pentru ca fara ea nu am putea trai, exista sau supravietui.
~ Ai pretuit vreodata fiecare clipa asa cum trebuia? Te-ai gandit macar odata ca poate maine dimineata viata alege sa iti dea o palma dureroasa si sa nu te lase sa te mai trezesti si sa-ti continui rutina zilnica? Poate nici la asta nu te-ai gandit. Defapt noi ca oameni nu ne gandim la multe lucruri importante pana nu ne lovesc pe noi sau pe persoanele apropiate noua. Nici tu, poate nici eu si multi altii nu stim sa apreciem viata si tot ce ne ofera aceasta. 
Tu chiar ai impresia ca totul ti se cuvine? Chiar crezi ca le pasa tuturor de suferinta ta fie ca e ea banala sau e intr-adevar reala? Ei bine multora nu le pasa, unora ar trebui sa le pese dar sunt prea ocupati sa ii intereseze de tine si de sentimentele tale, iar cei carora le pasa cu adevarat sunt prea putini si sunt acele persoane la care nu te-ai fi asteptat niciodata sa le pese. Invata macar acum sa apreciezi viata si fiecare clipa ce ti-o ofera aceasta pentru ca poate fi ultima.
~Uneori ajungi sa dai totul pentru prieteni si ei sa te lase balta mai apoi. Rare si putine sunt acele persoane ce le poti numi intr-adevar prieteni. Prietenii sunt acele persoane care atunci cand ai mai mare nevoie sunt alaturi de tine fara a-ti reprosa mai tarziu ca te-au ajutat. Sunt cele mai bune si frumoase fiinte din punct de vedere sufletesc. Adevaratii prieteni nu te vor trada niciodata, nu vor alege niciodata sa te de-a la schimb pentru implinirea unui vis propriu, vor fi mereu langa tine chiar daca mii de kilometri va despart. Dar pana vei gasi acesti prieteni nu te lasa indus in eroare de catre cei ce vor sa foloseasca.
~Ai stiut vreodata sa apreciezi lucrurile si momentele frumoase atunci cand s-au intamplat? Mai mult ca sigur ai stiut sa te bucuri cu adevarat de ele dupa ce au trecut, dupa ce au devenit o amintire frumoasa imprimata in sunfletul si mintea ta. Si te mai miri de ce lumea din jurul tau e asa de rea. E rea pentru ca nu stie sa aprecieze clipele frumoase atunci cand se petrec si le apreciaza abea dupa ce acestea sunt urmate de ceva dureros.
Fiecare lucru se intampla cu un motiv, fiecare zambet e urmat de o lacrima, fiecare iubire e urmata de ura, fiecare gand e urmat de cuvinte iar fiecare cuvant e urmat de tacere. Fiecare om gandeste prea mult la lucruri inutile in loc sa se gandeasca la ceea ce merita cu adevarat gandire. Dovada ca ne gandim mereu la ce trebuie este ca 90% din cei ce au citit asta nu s-au gandit niciodata la lucrurile insiruite mai sus, iar reustul de 10% stiu cu adevarat sa aprecieze viata,iubirea, familia si prietenia. <3
P.S.: Este creatie proprie!;;)

Bancnote inutile

De multe ori mi se intampla sa stau cu laptopul in brate, sa ascult melodiile mele preferate cantate la pian, melodii ce le ascult mereu cand dau nastere unei noi postari. Stau pur si simplu si ma gandesc la planeta pe care traim, la miliardele de oameni ce traiesc pe aceasta bila albastra ce o numim Pamant. Ma gandesc cum unii au atatea probleme grave si cum altii se scalda in bani fara a-i ajuta pe cei din jurul lor care au intr-adevar nevoie de banii pe care ei ii arunca pe mofturi si fite. Sunt atatia aomeni pe aceasta plane, iar noi avem nevoie doar de unul pentru a fi fericiti. Dar acela va aparea la momentul potrivit, nu isi va face aparitia cand ne dorim noi mai mult, se va arata atunci cand vom avea mai mare nevoie. Din atatia oamnei, multi uita sa se bucure de lucruri minore, gesturi dragute si cuvinte frumoase. Multi continua sa alerge dupa lucruri materiale si sa se bucure numai de acestea. Unii chiar cred ca pot cumpara orice cu banii. Ei bine, se inseala, banii se duc, dar amintirie si prietenii raman mereu langa tine. Dar daca acestia continua sa alerge dupa bani nu au cum sa aiba amintiri frumoase care sa nu fie legate de niste bancnote valoroase, nu au in jurul lor oameni carora sa le pese cu adevarat de ei. Ii inconjoara doar persoane ce le vor banii, nu fericirea si sa le fie alaturi. Daca vom continua astfel, sfarsitul lumii va veni mai curand decat credem. Iar pe acesta il vom crea noi, prin rautatea si lacomia ce o detinem si o emanam in jurul nostru. Macar tu, tu ramai bun si iubitor daca cei in jurul tau se schimba.

Eu pot! Dar tu?

Am invatat de la viata sa transform durerea in fericire atunci cand ea mi-o ofera in cantitati mari, sa pastrez fiecare gram de fericire pe care il primesc si sa il pretuiesc, sa il depozitez intr-un mic cufar din interiorul inimii mele si sa il inchid de fiecare data dupa ce viata imi mai adauga cateva grame de bucurie. Acum stiu cum sa transform ura in iubire, iar iubirea sa o ajut sa devina un sentiment etern. Nepasarea o fac sa dispara, aducand in locul ei atentie. Poti face si tu asta, chiar mai mult. Dar ca sa reusesti trebuie sa iti doresti cu adevarat, iar fiecare din lucrurile enumerate mai sus vor deveni realitate. Vei avea puterea sa faci tot ceea ce iti doresti. Dar sa nu iti imaginezi ca nu vei avea parte si de dezamagiri. Ele fac parte din rutina vietii. Dar daca stii sa treci peste ele si sa te gandesti la el ca la o noua lectie, ca la o noua oportunitate de a fi mai bun nu te vor afecta intr-u totul, ba chiar deloc. Nu iti imagina acum ca lumea iti va sta la picioare, ca toti vor alerga in jurul tau incercand sa te multumeasca. Nu, daca vei gandi asa, ai facut deja primul pas spre drumul gresit. Trebuie sa lupti si sa faci totul asftel incat sa iti fie tie bine, sa fi fericit si multumit de propria-ti persoana.

Doar tu, nimeni altcineva

Inceteaza sa mai visezi ca lumea e buna, sa crezi ca exista fericire. Accepta ca el nu te iubeste asa cum o faci tu, lasa-l sa vada mai tarziu ca poate a pierdut dragostea vietii lui. Realizeaza odata pentru totdeauna ca nimanui nu ii pasa de tine, ca toti lupta pentru ei si sunt oricand in stare sa te dea pe tine la o parte pentru binele si fericirea lor. Nu mai pune suflet in orice cuvant ce il rostesti sau il auzi. Nu mai visa la fericire si dragoste pentru ca nu le vei primi atunci cand ti le doresti mai mult, le vei primi atunci cand ai intr-adevar nevoie de ele, atunci cand vei crede ca nu o sa mai ai parte de ele nicioata. Asculta-ti inima mereu, las-o pe ea sa vorbeasca pentru ca ea nu minte. Fa tot ce iti place, da-i pe toti la o parte pentru tine, fi rea, egoista dar nu uita sa si iubesti atunci cand trebuie. Da, poate tu, persoana care stai in fata ecranului si citesti ce am scris crezi ca sunt prea dura. Nimic din ce am scris nu e fals, e doar purul adevar, chiar daca acesta doare. Trebuia sa o spun, sa stii si tu ca nu e asa de usor sa traiesti si sa ramai in picioare in lumea asta rea. Chiar crezi ca esti singura persoana pe care o doare, care vrea sa renunte? Ei bine nu, nu esti singura. Sunt milioane de oameni ce au probleme mult mai mari decat ale tale si continua sa lupte ducand durerea pe umeri, oricat de grea ar fi ea. Priveste-i cum nu renunta sa lupte pentru sanatatea lor, cum nu renunta la visul ca la un moment dat le va fi mai bine. Ti se intampla uneori sa simti cum cazi, cum nu mai poti sa induri rautatile, dar trebuie sa realizezi ca nu poti sa renunti, ca trebuie sa te ridici. Uneori iti doresti ca viata sa te ajute sa faci un pas inainte, sa te ajute sa ajungi in fata, dar nu, ea te forteaza sa faci pasi innapoi, sa te legi mereu de trecut, pur si simplu nu vrea sa te lase sa uiti greselile facute, nu vrea sa te lase sa te gandesti la viitor blocandu-te in trecut. Si totusi nu dispera, spera  in continuare ca totul va fi bine si poate odata iti va fi si tie bine si altora rau, asa cum iti e si tie acum.

Despre fericire...

Stau cu privirea atintita la ecranul laptopului meu si nu ma pot decide despre ce sa scriu. Am un milion de idei ce imi invadeaza mintea acum dar in dorinta de a o alege pe cea mai buna ajung sa renunt si sa le uit pe toate. Ieri am primit o intrebare ce m-a pus in dificultate. Cea mai buna prietena m-a intrebat de ce nu scriu si despre ferice si vorbesc numai despre iubire si durere. Nu am stiut ce sa ii raspund, chiar nu stiu de ce scriu numai despre aceste lucruri. Poate pentru ca asta simt, asta ma inconjoara, iar in viata mea ma lovesc mai des de iubire si durere decat de fericire. Da, acesta e motivul. Punandu-mi aceasta intrebare am decis sa scriu despre fericire si sa vad cam ce o sa iasa. Poate nu va fi o scriere la fel de reusita ca celelalte, nu va avea aceeasi incarcatura de sentimente si ganduri pe care le pun in ceea ce postez deobicei, dar am sa incerc...
Ce e fericirea? Nu m-am intrebat pana acum ce e fericirea si ce o defineste... Banuiesc si cred ca zambetul, gandurile bune si momentele funny pe care le petreci cu prietenii, acele momente in care zambetul ti se instaleaza pe fata pentru asa trebuia nu pentru ca asa vrei. Fericirea e intalnita si atunci cand reusesti sa iti atingi visele, dorintele, reusesti sa faci ceea ce iti propui si iti doresti mai mult. E satisfactia realizarii. Sentimentul de fericire sta strans legat de cel de iubire. Spun asta pentru ca atunci cand iubim suntem fericiti, ne simtitm impliniti si puternici. Dar fericirea e facuta sa o traiesti cateva clipe iar apoi ea sa fie invaluita de tristete si durere. Dar cu totii ne-am obijnuit sa luptam si sa ne zbatem pentru un gram de fericire, primind mai apoi kilograme de durere si suferinta. Ahh, parca vorbeam de fericire si in continuare tind sa vorbesc si sa asociez fericirea cu durerea si iubirea. Daca va intrebati de ce fac asta, sincer nu as stii sa raspund. Pur si simplu despre asta pot scrie cel mai bine. Am incercat sa scriu despre fericire, poate mi-a iesit la inceput dar am continuat asociind-o cu iubirea, si mai apoi cu durerea. Nu stiu de ce fac asta. Poate la un moment dat voi reusi sa vorbesc numai despre fericire, despre acea fericire pura. Dar pana atunci prefer sa raman la ceea ce stiu ca ma descurc mai bine... 

Indiferent de durerea pe care o simti, zambeste, nu le arata tuturor ca te doare.

O amintire...

Stau in pat, cu laptopul in brate si o amintire ce si-a pus amprenta asupra mea ma rascoleste brusc. Pana acum nu am scris despre acea amintire, hotarasem sa ramana doar in mintea mea. Dar nu pot sa o mai tin inchisa in acel cufar ferecat cu mii de lacate din inima mea pentru ca se zbate din ce in ce mai tare vrand sa iasa, sa evadeze, sa ma lase sa o uit... Si totusi nu o pot da uitarii, ma face mult prea fericita.
Ar trebui sa vorbesc despre acea amintire in sine si sa o descriu nu sa continui sa ma eschivez datorita fricii. Da, imi e teama sa scriu despre asta pentru ca e una din cele mai frumoase amintiri ce le detin. E acea amintire in care credeam ca am gasit persoana potrivita, era perfect, era totul pentru mine. Dar voi ramane doar la verbul ERA, pentru ca acele momente frumoase au trecut si au urmat altele mult mai dureroase. Acum ar trebui sa vorbesc de tot ceea ce a fost frumos si sa las partea urata a lucrurilor pentru alta data. Ne cunosteam de mult timp, de aproximariv 7 ani, dar o lunga perioada de timp nu ne-am mai vazut si nu ne-am mai vorbit. Asta pana in vara ce tocmai a trecut unde totul s-a schimbat. Nu ne mai vazusem de mult, dar ne-am recunoscut reciproc intr-un parc. Atunci, cand l-am vazut, am decis sa fac eu primul pas si sa merg la el si sa ii spun ca sunt fosta lui colega si ca mi-a fost atat de dor de el. Ma asteptam sa nu ma recunoasca, ca doar au trecut 6 ani de cand nu ne mai vazusem, dar m-a recunoscut. Iar de atunci a inceput totul. Am inceput sa vorbim si nu dupa mult timp am iesit impreuna. Era seara, iar el a intarziat cateva minute la asazisa noastra "intalnire". Exact in momentul in care am vrut sa ma duc spre usa blocului si sa o deschid, a aparut el cerandu-si scuze ca a intarziat. L-am iertat pentru ca nu puteam sa nu o fac, era atat de dragut, inalt, cu ochii caprui precum ciocolata, parul saten, buzele mari si frumoase, iar chipul sau angelic si sufletului lui bun[asa cum am crezut eu ca il are] mi-au creat in minte imaginea de baiat perfect, el era ceea ce credeam ca am nevoie. Am inceput sa ne plimbam, sa mergem spre un parc ce se afla in apropiere. In timp ce ne plimbam am vorbit, am chicotit, ne-am tachinat si am depanat amintiri, asta pana cand am simtit cum mana lui mi-a atins usor soldul tragandu-ma cu caldura mai aproape de el. Nu am ezitat prea mult si am acceptat sa fiu mai aproape de el. Nu trecu mult timp de cand mergeam asa ca simt cum mana lui aluneca usor de pe soldul meu, urmand sa ma ia de mana. Am mers tinandu-ne de mana tot drumul ce ne mai ramasese sa-l parcurgem pana la parc. Intrarea in parc era marcata printr-o bolta de lemn pe care atarnau trandafiri albi si rosii. Dand sa intram in parc, el ma opri exact sub bolta de trandafiri deasupra careia luminau doar miile de stele, ma opreste usor, ma apropie mai mult de el si ma saruta usor si cu caldura, iar acel sarut delicat transformandu-se intr-unul pasional. A fost cel mai romantic lucru pe care l-am trait pana atunci. In acel moment cand buzele noastre formau un intreg am simtit cum inima da sa-mi iasa din piept si atunci mi-am dat seama ca il iubesc. Am petrecut minute bune in acel parc linistit tinandu-ne in brate, tachinandu-ne si sarutandu-ne. Nu trecu mult timp si a trebuit sa plecam deoarece era tarziu. El m-a condus pana acasa, tinandu-ne de mana tot drumul. Ajunsi in fata blocului meu am mai petrecut o ora impreuna, vorbind despre noi, despre ceea ce ne place sa facem despre modul nostru de a gandi si caracterul nostru. Totul se imbina atat de bine, era asa de frumos, dar a sosit si momentul in care a trebuit sa plec si sa imi iau ramas bun de la el si de la acea seara minunata pe care mi-a oferit-o. Dar inainte de a intra in bloc se apropie usor de mine si ma saruta dandu-ma cativa pasi in spate lipindu-ma de perete si luandu-mi fata in maini, ma saruta timp de cateva minute. Am incercat sa ma retrag de cateva ori din sarutul lui dar nu m-a lasat, iar ce-i drept nici nu vroiam sa se termine. Dupa toate astea imi plasa un sarut pe frunte iar apoi unul pe buze, ma stranse in brate si si-a luat la revedere. Se pare ca acel la revedere a fost pentru totdeauna. A plecat si a lasat in inima mea numai dragoste impletita cu ura ce i-o port pentru ceea ce mi-a facut. Acela a fost ultimul moment in care l-am vazut. Da, stiu ca nu are sens ceea ce a facut. Nu are sens faptul ca s-a purtat asa de frumos iar apoi a plecat luandu-mi inima si speranta ce o detineam. Sunt atatea intrebari ale caror raspunsuri sunt la el... Dar nu voi afla nicioadata aceste raspunsuri pentru ca el a ales sa plece... [C.]

Acel EL...

As vrea sa plec, sa fug, sa evadez, sa uit de toata lumea. As vreau sa pot uita ce e iubirea, ce e durerea, suferinta. Imi doresc ca lacrimile ce imi inunda si acum obrajii sa nu mai existe. Vreau doar putina ferice, atat mai am curaj sa cer. Dar stiu ca nu o voi primi, m-am obisnuit sa primesc palma dupa palma si inima sa imi fie rupta in mii de bucatele. Dar nu-i nimic, m-am obisnuit cu toate astea, au devenit parte din rutina zilnica. Chiar daca doare si imi e din ce in ce mai greu sa indur si sa ma ridic nu incetez sa o fac, continui sa visez si sa sper ca acel EL exista. Acel EL ce ma poate face fericita, ce-mi va fi alturi, ma va iubi si va fi mereu langa mine sa imi dea un sfat bun si un umar pe care sa plng. Vreau un EL de care sa ma inragostesc, dar nu se aspectul lui, vreau sa ma indragostec de sufletul lui. Ei bine l-am gasit si e tot ceea ce cautam, ceea ce am nevoie. Avem atat de multe lucruri in comun si totusi el nu stie asta, nu stie nici ca e ceea ce am nevoie. El stie poate doar ca exist, ca sunt doar o persoana in plus pe care o cunoste, o persoana a carei inima bate in fiecare secunda si a carei plamani continua sa asoarba oxigen, nu stie ca sunt chiar acea persoana pe care o cauta el. Poate veti crede ca aberez sau ca asta vreau eu sa cred in dubconstientul meu. Dar nu, chiar asa este. Singurul lucru care ne deosebeste unul de celalalt este ca el e baiat iar eu fata...dar ar mai fi un motiv, acela ca eu il iubesc iar lui nici macar nu ii pasa de mine. Acel EL acum sta in bratele alteia, sarutand si tinand de mana pe alta. Da, ma doare dar nu am ce altceva ce sa fac decat sa accept si sa sper ca poate va veni si vremea mea, vreme in care voi fi si eu cu adevarat fericita.  [A.]

De ce scriu?

Imi doream de mult sa abordez acest subiect... Multi ma intreaba si se intreaba de ce scriu, pentru ce o fac. Unii cred ca este o pierdere e timp, altii ca e doar o insiruire de cuvinte fara sens si rost , o poastare de care nimanui nu ii pasa. Acum ar trebui sa dau raspunsurile la toate aceste intrebari. De ce scriu? Scriu pentru ca asta ma elibereaza, asa pot fi eu insami, pot spune exact ce gandesc si ce simt fara ca cineva sa ma judece. Cand creez un nou post pun in el o bucatica din mine, din sufletul meu. Daca nu as mai putea scrie as innebuni, as fi inchisa in mine, nelasand nici un sentiment sau gand sa iasa la iveala. Da, poate e inutil sa arunc milioane de cuvinte in zeci de posturi pe un singur blog ce apartine unei singure minti. Multi spun ca sunt prea mica ca sa scriu despre durere, iubire, viata sau orice altceva ce reprezinta maturitatea. Dar toti privesc la aparente, la detaliul anilor, nu vor sa vada ce se ascunde in spatele acestora, nu vor sa descopere ganduri ce poate nici un adult nu le are, sentimente prea puternice pentru un adolescent. Mi-am injectat in vene de-a lungul timpului atata ura, iubire, fericire, tristete, zambete si lacrimi incat sunt un amestec de ganduri si sentimente ce ar putea intelege orice tip de persoana. Dar la ce bun sa inteleg pe oricine daca nimeni nu ma poate intelege pe mine? Nimeni nu poate sa intleaga ce e in mintea mea, in sufletul meu si mai ales in inima mea... Uneori imi doresc ca tot ce scriu aici sa nu fie vazut de zeci sau mii de persoane, as vrea doar ca anumite post-uri sa fie vazute de cine trebuie. Dar oricat de mult mi-as dori asta este imposibil...
Scriu ca sa fiu eu!!!

Daca lupti, poti avea tot ce-ti doresti.

Si azi e o noua zi... O noua zi in care fiecare dintre noi lupta pentru visul sau si pentru a ramane drept in fata nedreptatii lumii. Dar nu toti reusesc. Unii cad si cedeaza fara a incerca sa se ridice din nou in picioare, alti iau cazatura dupa cazatura si continua sa se ridice la nesfarsit. Sa va spun sincer, eu ma incadrez in randul celor ce continua sa se ridice la nesfarsit, si asta pentru ca viata nu a vrut ca drumul meu sa fie lin, a vrut ca eu sa primesc lovitura dupa lovitura si sa ajung in final, ceea ce sunt acum. Am devenit o luptatoare, chiar daca atunci cand am luat prima palma credeam ca nu ma pot ridica, dar am facut-o, iar de atunci continui sa o fac indiferent cate probleme imi ies in cale. Viata m-a invatat sa iubesc, sa urasc, sa dispretuiesc si sa apreciez pe cine trebuie. Dar mai fac si greseli, ma pripesc, ma lovesc de oameni rai, dar nu cedez. Nu-mi permit sa capitulez acum. Chiar daca am doar 15 ani, am realizat multe in tot acest timp. Lucruri ce poate unii oameni nici nu viseaza sa le faca intr-o viata. Poate pare ca la laud sau ca vreau sa par superiora, dar e munca mea, realizarile mele si daca nu as vorbi eu despre ele, daca nu as spune eu cu adevart cat am muncit sa-mi ating visele cine ar putea spune? Numai in anul ce tocmai a trecut am avut parte de realizari importante. Am reusit sa public propria mea carte[aveam 14 ani cand am publicat-o]. Imi amintesc cu lacrimi in ochi ziua in care a fost gata si am putut-o tine in mana, ziua lansarii, zi in care a multime de oameni mi-au fost alaturi, neputand sa creada ca am reusit sa-mi implinesc visul. Desigur, au existat si persoane ce au fot impotriva mea, persoane ce mi-au criticat munca fara macar sa o cunoasca. Tot in anul ce a trecut mi-am schimbat radical conceptiile asupra vietii si a viitorului meu, facand astfel o schimbare radicala in privinta scolii. De cand ma stiu imi doream ca la liceu sa merg pe profil mate-info, dar ceva mi-a schimbat perspectiva si am ales ca viitorul meu sa fie legat de teatru si literatura, astfel ajungand la liceul de arte. Nu regret alegerea facuta pentru ca ea a fost facuta cu sufletul, iar datorita acestei alegeri am reusit prin munca si dedicare totala sa inchei un contract cu MediaPro Pictures. Multi dintre actualii mei colegi m-au subestimat si au facut glume in privinta acestei realizari. Recunosc, m-a durut sa aud acele cuvinte taioase rostite de ei, dar am trecut peste si am luptat pentru visul meu.

Ce as vrea sa scot in evidenta e ca poti face tot ce iti doresti numai daca lupti pentru visele tale, treci peste fiecare problema ce-ti iese in cale chiar daca te doare, poti obtine tot ce doresti numai prin munca si numai daca iti doresti cu adevarat.